Cel mai mare producător de software business, SAP, împreună cu cel mai mare producător de terminale smartphone, Samsung, au deschis un proiect pentru a optimiza platforma Android în sensul implementării standardelor de securitate și eficiență pentru utilizarea în mediul corporatist, spune Bloomberg. Proiectul va fi prezentat oficial la Mobile World Congress (MWC), săptămâna viitoare la Barcelona – o să fiu acolo să vă povestesc.
SAP și Samsung nu au comentat deocamdată oficial această informație. Se spune că proiectul lor vizează criptarea datelor, mai ales a serviciului email, precum și realizarea unei soluții de management de la distanță pentru “flota” de terminale Android: update, instalarea remote de aplicații, activarea sau dezactivarea unor funcții.
SAP are colaborări similare cu Blackberry și Apple. În companii există tot mai puternic trendul de a lăsa alegerea terminalelor – telefon sau tabletă – la latitudinea angajatului, indiferent de platformă. Deși Blackberry și Nokia dominau mediul corporatist, acum multe firme trec pe iPhone/iPad sau chiar pe device-uri cu Android.
SAP a cumpărat în 2010 compania Sybase care avea o serie de aplicații corporate foarte apreciate pentru terminale mobile.




