Am povestit azi la Ambasada Marii Britanii despre TechCity UK, un program al guvernului britanic destinat încurajării “economiei digitale”, respectiv companiilor start-up din IT&C și din zona “serviciilor creative”. Chris Moore (foto), specialist al Camerei de Comerț Britanice (UK Trade & Investment) care se ocupă de Tech City, ne-a povestit despre oportunitățile din capitala Regatului Unit.

Chris Moore, Tech City
TechCity este atât o comunitate de afaceri, cât și o locație, ca Silicon Valley. Se află în East London și sunt acolo foarte multe companii europene și “probabil” lucrează acolo și specialiști români. Firmele start-up vin în UK și mai ales la Londra pentru a găsi finanțare și specialiști pentru a extinde afacerile în Europa, America și chiar Asia.
Tech City și-a proprus să aducă la Londra și mai multe companii start-up din Europa. “Am decis să atacăm piețele europene care oferă cele mai multe posibilități și am ales și România”, spunr Chris Moore. Firmele interesate ar trebui să știe că exista specialiști în Ambasada Regatului Unit care le pot ajuta să intre în conexiune cu Londra. Obțin consiliere, ajutor cu actele și sfaturi utile, un loc unde pot găsi spațiu de birouri la un preț ok, de la 300 de euro / angajat / lună. De asemenea, Tech City poate plasa firmele start-up în contact cu investitori, business angels, fonduri, dar și cu specialiști software, hardware sau care îi pot susține în dezvoltarea afacerilor.
“Am avut deja câteva întâlniri cu reprezentanți ai unor firme locale și există interes pe piața locală” ne-a spus Moore. “Vream să dezvoltăm o relație pe termen lung cu piața IT&C din România”, povestește el.
Există companii europene care s-au mutat complet în UK, în 3-6 luni de la luarea deciziei. Exista conexiuni cu avocați, iar birocrația este extrem de redusă promit oficialii britanici. Deschiderea unei firme durează o singură zi în UK și costă 1 liră sterlină.
Tech City este în conexiune cu peste 20 de rețele “business angels” active în UK. Acest program nu este recomandat companiilor din biotehnologie, tehnologii pentru sănătate sau eco, ci doar start-up-urilor din IT&C sau “creative industries”.
Mai multe informații pe techcityuk.com




[...] UKGA_googleFillSlot("DanDragomirBIZ");Vă scriam zilele trecute că specialiștii din UK caută start-up-uri în România. Ei bine, de data asta a fost în vizită și ministrul britanic pentru Comerț și Investiții, [...]