Panasonic a anunţat două noi modele de camere foto digitale din seria FS, LUMIX DMC-FS33 şi LUMIX DMC-FS30, dotate cu senzor de 14,1 megapixeli şi obiectiv superangular de 28 mm cu zoom optic 8x (echivalent cu o distanţă focală de 28-224 mm la o cameră cu film de 35 mm). Modelele au două tipuri de ecran LCD, unul cu diagonala de 3 inch ce echipează modelul FS33 şi unul cu diagonala de 2,7 inch pentru FS30, ambele cu funcţia Intelligent LCD. Modul iA (intelligent auto) este disponibil la ambele modele şi pemrite utilizatorului să realizeze fotografii uşor, fără grija ajustării funcţiilor aparatului la condiţiile exterioare.

Activarea modului iA, prin simpla apăsare a butonului dedicat din partea de sus a camerei, declanşează o serie de funcţii cu rol de asistenţă la fotografiere: MEGA O.I.S. (stabilizator optic de imagine) pentru tremurul mâinii, Intelligent ISO Control pentru subiect aflat în mişcare, Face Detection şi Intelligent Scene Selector.
Ambele modele pot înregistra şi clipuri video HD cu rezoluţie 720p, în format motion jpeg. Fotografiile şi clipurile pot fi descărcate şi organizate pe calculator cu ajutorul pachetului software PHOTOfun STUDIO 5.0 inclus. Modelul DMC-FS33 are un ecran cu diagonala de 3 inch, iar DMC-FS30 unul cu diagonala de 2,7 inch, cu 230.000 de puncte şi funcţie Intelligent LCD care permite ajustarea strălucirii ecranului în funcţiile de condiţiile de luminozitate din mediul ambiant.
La modelul DMC-FS33, ecranul este şi tactil permiţând operarea aparatului atât din butoane cât şi direct de pe LCD, prin simpla apăsare a icon-urilor cu vârful degetului.



