Advertising Standars Authority (ASA) din Marea Britanie a decis că publicitatea online trebuie să respecte aceleași reguli ca la publicitatea TV, reclamele pe print sau cele outdoor. Probabil că s-au petrecut prea multe fraude… Sunt curios când apar primele avertismente / sancțiuni legate de reclama la Forex. Deja pe multe site-uri extrem de serioase și pe Google, Forex îți spune să dormi liniștit, că veghează pentru tine.

Forex - faci bani (pentru alții)
Pe cei interesați îi rog să caute pe Google “forex scam” sau să citească aici câteva povești despre asta. Deja este peste tot pe Facebook. Poți câștiga instant, mult, nelimitat. Trimiteți banii în plic și vă returnez eu profitul.
Revenind la ASA, britanicii vor reglementa publicitatea pe site-uri, inclusiv pe rețele sociale. Evident, autoritățile nu vor putea urmări toate aceste surse și se vor baza pe cel mai simplu sistem din lume: plângerile de la competiție, de la clienți nemulțumiți și așa mai departe. Dar și când prind pe vreunii, să vezi distracție.
Google a anunțat că va contribui cu 200.000 de lire sterline la bugetul noii autorități online.
Via TechCrunch



