Zecile de mii de persoane disponibilizate de la începutul crizei au reprezentat o oportunitate pentru furnizorii de soluţii de securitate IT, pentru că o mare parte dintre companiile care şi-au diminuat personalul au investit şi în aplicaţii care să le garanteze că foştii angajaţi nu vor transfera sau avea acces de la distanţă la informaţii confidenţiale, spune Iulian Medeleanu, CEO al distribuitorului de soluţii de securitate informatică ProVision, conform ZF. Merită citit.
Implementarea unei soluţii de pre venire a pierderii de date poate ajunge şi la câteva sute de mii de euro în cazul compa niilor mari, a declarat Medeleanu fără a oferi detalii despre clienţi. De la începutul crizei aproape toate companiile mari din România, de la bănci până la operatori telecom, şi-au redus personalul.



