Chiar dacă au curs tone de cerneală pe această temă, faptul că există în continuare victime demonstrează faptul că oamenii nu cunosc sau ignoră pericolele lumii online, iar acest lucru poate avea uneori consecințe grave. Scriu acest articol în cadrul campaniei de educare a părinților lansate de BitDefender. În prezent, chiar de la cele mai fragede vârste, distracţia celor mici gravitează în jurul calculatorului, perceput drept unic mijloc de divertisment. Prin intermediul tastelor şi al ecranului, cei mici urmăresc desene animate, descoperă muzica și ajung în final să accesze Internetul. Perioada de acces controlat și răs-verificat este însă limitată și, mai devreme sau mai târziu, copilul va ajunge să fie singur pe Internet.
Are aici atâtea atracții – site-uri de jocuri care prezintă diverse reclame, site-uri de socializare unde poate întâli diverse persoane, site-uri de video precum Youtube sau chiar Yahoo Messenger pentru comunicare în timp real. Dar veștile sunt proaste.
Din datele furnizate de EU Kids Online pentru anul 2008, unul din 11 copii acceptă să se întâlnească cu necunoscuţii întâlniţi doar în mediul online. Dintr-un studiu publicat recent de organizaţia „Salvaţi Copiii” reiese că, din păcate, unul din şase părinţi acceptă situaţia în care copilul său se întâlneşte în viaţa reală cu persoane necunoscute, contactate anterior numai în mediul online. Care crezi că sunt şansele ca una dintre persoanele cu care se întâlneşte copilul să fie rău-intenţionată? Chiar dacă este de 1%, ești sigur că vrei să rişti?
Toate aceste pericole pot fi evitate dacă părintele impune filtrele de Control Parental, iar BitDefender are încorporată deja acesată soluție de protecție. Ce înseamnă asta? Practic impui o barieră care blochează accesul la anumite site-uri web sau la email-uri cu conţinut inadecvat, te asiguri că avalanşa de informaţie a erei Web 2.0 nu periclitează inocenţa şi siguranţa celor mici.
Impunerea barierelor în folosirea calculatorului trebuie să fie învăţate de copii încă de la vârste fragede, pentru că mulţi dintre cei mici ar prefera să îşi petreacă tot timpul în compania prietenilor online, a jocurilor şi a filmelor redate prin computer. Pe de altă parte, specialiștii recomandă un echilibru între activităţile derulate în aer liber, în compania prietenilor “în carne şi oase” şi timpul petrecut la birou, cu ochii ţintă în ecranul calculatorului.
Soluţia de Control Parental BitDefender oferă posibilitatea setării unui interval orar strict în care copilul poate accesa Internetul, iar acest instrument previne instalarea dependenţei de net încă de la vârste foarte fragede. Părintele poate seta permisiunile pentru programele de mesagerie instantanee (chat) astfel încât numai anumite ID-uri să aibă sau să li se blocheze accesul. Adulţii pot stabili şi anumite cuvinte cheie pe baza cărora să se blocheze automat traficul web (http), fluxul email prin protocolul POP3 sau chat-ul. Lista neagra a termenilor “tabu” poate fi conţine cuvinte complete sau chiar parţiale.Părintele este informat prin email în timp real despre toate aceste blocări şi interdicţii în momentul în care acestea sunt realizate pentru un alt utilizator.
Soluţia de Control Parental BitDefender este disponibilă prin produsele Internet Security şi Total Security. Pentru mai multe informații urmăreşte tutorialul video disponibil la această adresă.


Canon Ixus 230HS [review]
Asus Eee Slate – tableta cu Windows [review]
Nikon V1 [review]
BenQ GH700 [review]
Samsung NX200 [review]
Sony Vaio SE – sistem portabil excelent


Am o intrebare:
Internetul Romtelecom Clicnet are limita de trafic?
Probabil ca nu.