În cazul în care consumatorii americani vor suporta financiar construcţia unei reţele electrice inteligente, efort ce va costa miliarde de dolari, ei vor dori un răspuns la întrebarea: cu ce mă ajută pe mine acest lucru?
În acest moment, nimeni nu ştie exact. De fapt, cei mai mulţi oameni nici nu ştiu şi nici nu le pasă despre reţeaua electrică inteligentă. Nu este un subiect de discuţie uzual, decât poate pentru cei care se plâng de creşterea costurilor cu energia electrică.
Acest lucru se va schimba probabil odată cu apariţia pe piaţă a autovehiculelor electrice de la GM, Ford sau Nissan, care a anunţat săptămâna trecută că modelul său Leaf va ajunge în showroom-urile din SUA si Japonia în această lună. Posesorii acestui tip de maşini, împreună cu posesorii de Chevy Volt sau Ford Focus EV, aşteptate în showroom-uri în următoarele luni, vor cere cu insistenţă reţele electrice inteligente dintr-un motiv foarte simplu: noile lor maşini cool vor avea nevoie de aşa ceva pentru a funcţiona cu maximă eficienţă.
Succesul reţelelor electrice inteligente
Maşina electrică este „aplicaţia centrală pentru reţeaua inteligentă”, spune Robbie Diamond, preşedinte şi CEO al Electrification Coalition, un grup de lobby pentru implementarea la scară largă a maşinilor electrice. O reţea inteligentă suprapune reţeaua electrică existentă cu comunicaţii în ambele sensuri care permit o mai bună gestionare a reţelei, iar consumatorilor o mai bună înţelegere şi un mai bun control al consumului de electricitate.
„În timp, o reţea inteligentă va fi esenţială, dacă vrem să profităm din plin de capacităţile maşinilor electrice”, spune Diamond.
Maşinile electrice vor funcţiona şi fără să existe o reţea electrică inteligentă, deşi va fi nevoie de o reţea bine pusă la punct de staţii de încărcare acasă, la birou, în clădirile comerciale. Dar numai o reţea inteligentă le va da posibilitatea proprietarilor de maşini electrice să aibă o factură separată pentru consumul maşinii, să cumpere electricitate când preţul acesteia este scăzut (de obicei noaptea târziu) şi să vândă surplusul de electricitate înapoi către reţea în timpul zilei, când preţul este mai mare.
Reducerea dependenţei de petrol
Dincolo de acest fapt, implementarea la scară largă a reţelelor electrice inteligente şi a maşinilor electrice este considerată a fi cel mai bun mod de a reduce dependenţa Americii de petrol. Asta deoarece bateriile maşinilor electrice ar putea face parte într-o zi dintr-o reţea distribuită care să stocheze nu numai electricitate, dar, treptat, şi energia vântului sau energia solară. Susţinătorii maşinilor electrice spun că înlocuirea petrolului, care este acum combustibilul la putere, cu electricitatea, va aduce Americii beneficii economice, de securitate naţională şi de mediu. Raportul pe Anul 2009 al Electrification Coalition spune: „Riscurile economice sunt foarte clare. Cât timp autoturismele şi camioanele, ca putere a economiei noastre, sunt dependente de un singur fel de carburant, care este produs în mare majoritate de către naţiuni ostile şi în regiuni instabile din lume, şi al cărui preţ se măreşte în mod necontrolabil, economia noastră este la mila evenimentelor şi actorilor dincolo de controlul nostru.”
Pe de altă parte: „Electricitatea reprezintă o formă de combustibil diversă, de uz casnic, stabilă, fundamental scalabilă, care este aproape în întregime independentă de petrol.”
Maşinile electrice, reţelele inteligente de energie regenerabilă, vor contribui la reducerea emisiilor de gaze responsabile de încălzirea globală.
Suport pentru maşinile electrice
Legătura dintre maşinile electrice şi reţelele inteligente este evidentă din lista companiilor care au format Coaliţia Electrificării. Lista nu include numai producătorii de maşini electrice (Nissan, Coda, Bright Automotive), producătorii de baterii (Johnson Controls, A123) sau companii producătoare de staţii de încărcare (Aerovironment, Coulomb), dar şi distribuitorii de energie electrică (NRG Energy, PG&E) şi companii care contribuie prin tehnologie la reţelele inteligente (Cisco, Gridpoint, Kleiner Perkins).
“Conectarea la priză a vehiculelor ar putea fi pentru reţelele inteligente ce a însemnat Halo pentru Xbox: ingredientul esenţial care face pe toată lumea să îşi dorească o asemenea maşină.”
Jeff Goodell, jurnalist environment360
Consumatorii par a fi entuziasmaţi de apariţia maşinilor electrice. Nissan şi-a asigurat un stoc de 20.000 de maşini Leaf înainte de a aduce primul exemplar în showroom. Dar nu mai sunt la fel de entuziasmaţi de idea de reţele electrice inteligente, ci indiferenţi sau chiar ostili. În Bakersfield, Canada, de exemplu, contoarele inteligente au fost învinuite de consum mare de electricitate. Un consumator a dat în judecată PG&E Corp.
Viziunea despre maşinile electrice
Diamond speră că maşinile electrice le vor arăta oamenilor cum reţelele inteligente le permit să îşi gestioneze cu atenţie consumul de electricitate. Deoarece costul bateriilor a scăzut, maşinile electrice vor avea un cost de întreţinere mai mic decât maşinile care folosesc combustibili convenţionali, mai ales după introducerea tehnologiei V2G care permite proprietarilor de maşini să vândă energia neconsumată înapoi în reţea.
Diamond explică: “La final, dorim ca toate maşinile electrice să fie permanent conectate la reţelele inteligente, să ştie să se alimenteze cu energie când aceasta are preţ scăzut,sau să profite de energia vântului. Vântul bate mai ales noaptea. Conectezi maşina să se încarce şi nu va începe încărcarea decât târziu în noapte, cînd cererea de electricitate este scăzută, la fel şi preţul acesteia.” Ziua următoare, proprietarii conectează din nou maşinile la reţelele inteligente, pentru vinde surplusul de energie înapoi reţelei, de data aceasta la un preţ mai mare.
Pentru a ca această viziune să devină realitate, vor trebui să fie vândute zeci de milioane de maşini electrice. Acest lucru nu va fi deloc uşor. Din aproximativ 250 de milioane de maşini şi camioane aflate astăzi pe drumurile Statelor Unite ale Americii, mai puţin de 2 milioane sunt hibrid electrice. Maşinile electrice ar trebui să se vândă mai degrabă ca iPad-ul, decât ca Prius-ul, pentru a avea impact. Dar dacă ajung să se vândă astfel, veţi vedea ce se întâmplă.



