Nvidia Tegra 3 are oficial niște detalii tehnice care pe mine m-au făcut să-mi frec mâinile. Abia aștept noile gadgeturi cu Tegra 3, mai ales Asus Transformer Prime. Am participat aseară la conferința oficială Nvidia în care au prezentat Tegra 3 și am niște detalii foarte interesante. De exemplu, deși crește puterea de 5 ori pe CPU și puterea grafică a GPU de 3 ori , consumul de energie scade cu pînă la 65% comparat cu Tegra 2. Să vă explic ce-am înțeles eu.
Click pe poze pentru mărirea lor.
Nvidia Tegra 3
Pe scurt, noul SoC Tegra 3 are 5 sau 6 nuclee, dar folosește fix puterea de care are nevoie, restul fiind complet tăiate de la curent electric. Există nucleul low-power, care rulează la maxim 500 MHz pentru operațiuni de bază și care prelungește imens viața bateriei. Se pot folosi la nevoie două nuclee, la maxim 1,3GHz, iar restul sunt tăiate de la curent. Sau dacă o fi vreun joc optimizat multi-core, atunci folosește procesorul la maxim. Totuși, s-au obținut peste 12 ore de playback video.
Abia aștept să testez Asus Transformer Prime, îl simt cum vine la teste mai curând decât ne așteptăm. Dar de asemenea sunt curios cum se va descurca Tegra 3 în terminale smartphone, precum HTC Edge.
Cum au ieșit testele de consum energetic, vedeți mai jos.
De asemenea, road-map-ul prezentat oficial include un SoC Nvidia Logan, cum vă scriam…








[...] Tegra 3. Dispune de Android 4.0 Ice Cream Sandwich, interfața HTC Sense 4.0 și alte noutăți. Nvidia Tegra 3 este SoC-ul care înglobează procesor quad-core și procesor grafic Nvidia.Citește și primele [...]
[...] Xbox 360. Probabil la a cincea generație Tegra. Grafică pentru smartphone și tableteDeja pentru Tegra 3 s-au făcut progrese semnificative. Iar Apple au susținut de la lansarea iPad că bat la grafică [...]