Categoria : Telefoane mobile, Telefoane nokia (Click pentru articole similare!)




Nokia N900 cu Linux Maemo – confirmarea oficială

nokia n900 maemo5 Nokia N900 cu Linux Maemo   confirmarea oficială

Nokia a confirmat oficial şi noul său Tablet, modelul Nokia N900, care rulează pe sistemul de operare Maemo bazat pe Debian Linux. Mai importantă decât simpla confirmare a zvonurilor mi se pare fuziunea tot mai puternică dintre telefon, computer şi echipament multimedia de buzunar, care va lăsa în istorie multe produse de nişă, precum playerul MP4, părerea mea.

N900 arată foarte bine, sper să fie şi ecranul tactil pe măsura aşteptărilor. Interesant de notat este procesorul ARM la 600 MHz, despre care producătorul scrie că este scalabil şi poate rula şi la peste 1GHz dacă este nevoie. 

nokia n900 38 lowres Nokia N900 cu Linux Maemo   confirmarea oficială

Câteva detalii suplimentare din comunicatul oficial:

Conceput pentru a oferi performanţe similare cu cele ale unui computer într-un dispozitiv compact, Maemo completează celelalte platforme software ale Nokia, precum Symbian, sistemul de operare pe care se bazează telefoanele inteligente Nokia.

Nokia N900 este dotat cu un procesor puternic ARM Cortex-A8, dispune de până la 1GB de memorie pentru aplicaţii şi de accelerare grafică OpenGL ES 2.0. Rezultatul este un dispozitiv multioperaţional care, precum un PC, permite rularea mai multor aplicaţii simultan. Comutarea între aplicaţii este facilă, deoarece tot conţinutul care rulează este disponibil în permanenţă pe afişaj. Ecranul iniţial panoramic poate fi complet personalizat prin pictograme de comandă rapidă, widget-uri şi aplicaţii.

Pentru a oferi o experienţă de navigare web mai plăcută, Nokia N900 dispune de un ecran tactil WVGA de înaltă rezoluţie şi conectivitate rapidă 10/2 HSPA şi WLAN. Datorită browser-ului bazat pe tehnologie Mozilla, aspectul paginilor web este similar cu cel redat de un computer. Clipurile video online şi aplicaţiile interactive sunt redate în culori vii datorită suportului complet Adobe Flash™ 9.4. Actualizările software-ului Maemo se realizează automat prin Internet.

Mesageria dispozitivului N900 este uşor şi comod de utilizat datorită tastaturii complete QWERTY glisante lateral. Configurarea contului de e-mail se realizează din câteva mişcări, iar serviciul Nokia Messaging mobilizează până la 10 conturi de e-mail personale. Schimburile de mesaje text sau instantanee cu prietenii sunt redate într-o singură fereastră, iar toate conversaţiile sunt organizate ca ferestre separate.

Nokia N900 oferă un spaţiu de stocare de 32GB, extensibil până la 48GB printr-o cartelă  microSD. În ceea ce priveşte fotografia, sistemul de operare Maemo şi Nokia N900 aduc o interfaţă cu utilizatorul de tip tag cloud care ajută utilizatorii să beneficieze la maximum de camera de 5MP şi de tehnologia optică de la Carl Zeiss.

Nokia N900 va fi disponibil pe anumite pieţe începând din octombrie 2009, la un preţ estimativ de 500 de euro, sumă care nu include taxele şi subvenţiile aplicabile produsului. Nokia N900 va fi expus în cadrul Nokia World, Stuttgart, în 2 septembrie. Mai multe informaţii despre Maemo sunt disponibile la maemo.nokia.com.

Citeste pe aceeasi tema:



1 comentariu deja la articolul “Nokia N900 cu Linux Maemo – confirmarea oficială”

  1. 1

    [...] Nokia N900 cu Linux Maemo – confirmarea oficială | Dan Dragomir: stiri online http://www.dandragomir.biz/index.php/nokia-n900-cu-linux-maemo-confirmarea-oficiala.html – view page – cached Nokia a confirmat oficial şi noul său Tablet, modelul Nokia N900, care rulează pe sistemul de operare Maemo bazat pe Debian Linux. Mai importantă decât simpla confirmare a zvonurilor mi se pare fuziunea tot mai puternică dintre telefon, computer şi… — From the page [...]


Parerea ta este importanta!

Samsung Galaxy:

Gadgeturi testate

Mio Spirit 680 – foarte ok

Mio Spirit 680 - foarte ok

În plimbările prin țară am avut la noi trei ti[...]

SeeNow – filme și emisiuni TV online

SeeNow - filme și emisiuni TV online

Am testat serviciul SeeNow, despre care am aflat l[...]

Gigabyte P2532 – laptop de gaming [review]

Gigabyte P2532 - laptop de gaming [review]

Laptopul de gaming al Gigabyte mi-a fost trimis la[...]

HTC One X – review

HTC One X - review

HTC One X chiar este cel mai tare smartphone în m[...]

Nokia Lumia 800 – avantaje și probleme

Nokia Lumia 800 - avantaje și probleme

Nokia Lumia 800 este un smartphone interesant. Are[...]

Parteneri:

Arena IT - blog de stiri IT - hardware, software, jocuri
Forum PC - forum de tehnologie
GSMRo.ro - Informatii telefoane mobile
ITStiri.ro - Stiri si informatii din IT
Laptop News - Stiri, Review-uri,Sfaturi, Laptopuri.
Playtech.ro - Gadgeturi, Tehnologie, Jocuri, Video, Download, Tips&Tricks
connect.ro – Cea mai mare revista de telecomunicatii din Europa
Asistenta IT - Forum de asistenta IT