Nokia și dandragomir.biz caută dezvoltatori de aplicații mobile cu idei și care doresc un premiu de 10.000 de euro. Mai sunt și alte premii, trei de 1.000 de euro, 7 premii de 400 de euro și plus publicitatea de care puteți beneficia.
Primul pas este înscrierea oficială în concurs folosind acest formular. Atenție (!) înscrierea este deschisă doar pînă pe 11 martie ora 12-00.
Trebuie să formați o echipă de maxim 4 persoane și să prezentați o idee de aplicație pentru telefoane mobile care considerați voi că are potențial să devină un hit pe Ovi Store.

Update: înscrierile s-au încheiat azi.

Ideile de aplicații vor fi votate de public pe acest blog, dar de asemenea vor fi analizate și de specialiști și de… bloggeri. Fiecare idee de aplicaţie mobilă sau echipă se va înscrie doar pe un singur blog partener.

Concursul Nokia continuă și după 11 martie, pe 21 martie vom anunța cele două idei care merg mai departe. Dacă s-au înscris doar două idei, atunci ele vor intra automat în finală cu acces la premii. Așa că vă invit să completați rapid formularul.

Echipele finaliste (2 pe fiecare blog participant, în total 10 echipe) vor fi automat înregistrate în concursul online “Nokia Qt Developers – 36.40.3.11” şi în următoarele zile vor fi contactate de organizator pentru participarea acestora la sesiunea specială de training în Qt care se va desfăşura în perioada 24 – 27 martie 2011.

În cadrul evenimentului de traininig echipele de dezvoltatori vor începe să lucreze la ideile de aplicaţii mobile cu care au câştigat competiţia de pe bloguri. Fiecare echipă are la dispoziţie 36 de ore pentru dezvoltarea aplicaţiei proprii în cadrul evenimentului (începând de vineri, 25 martie 2011, ora 21:00, până duminică, 27 martie 2011, ora 9.00)

Pe 27 martie 2011, juriul concursului va stabili cele 3 echipe câştigătoare.
Cele 3 echipe finaliste de dezvoltatori vor trebui să-şi definitiveze aplicaţiile mobile cu care au participat în concurs şi să le înscrie în Magazinul Ovi.

9 mai – 20 mai 2011 – ora 12:00 pm – cele 3 aplicaţii finaliste vor fi supuse unui proces de votare publică

23 mai 2011 – Aplicaţia câştigătoare va fi anunţată pe site-ul oficial de concurs.

Regulamentul final al concursului este aici.