România are acum peste 19 milioane de conexiuni la Internet de mare viteză, conform unui raport ANCOM. Autoritate care supervizează zona telecom spune că extinderea 4G și acoperirea mare 3G au adus internetul peste tot.
Orange a anunțat azi că va crește acoperirea 4G pe drumurile către mare și către munte, asta la scurt timp după anunțurile legate de Internet în tren. Astăzi am testat 4G în 23 August, merge foarte bine rețeaua.
Cei de la Revista Biz au prezentat astăzi Top Social Brands 2016, clasamentul anual al companiilor cu cea mai puternică prezență social media din România. Anul trecut și Telekom era în top 10, acum s-au schimbat locurile.
Conform unui studiu dedicat comerțului pe dispozitive mobile, tilizatorii din Europa Centrală și de Est folosesc preponderent terminale cu Android și preferă să facă cumpărături de pe smartphone.
Microsoft România a numit-o azi pe Gabriela Matei în funcția de General Manager începând cu 1 iulie 2016. Începând din ianuarie 2014, Gabriela a condus cu succes operațiunile Microsoft România pentru segmentul firmelor mici și mijlocii.
Huawei a prezentat recent prima soluție de acces 10 Gbit/s cu tehnologie hibridă: merge și pe fibră optică, dar și cablu coaxial (HFC). Este prima soluție de mare capacitate din industrie care suportă atât 10G DOCSIS3.1 pe cablu coaxial cât și 10G PON pe fibră optică.
Peter Chou, co-fondator al HTC împreună cu Cher Wang și unul dintre managerii cheie ai companiei, a decis să părăsească firma taiwaneză. După ani de rezultate negative, el făcuse vara trecută un pas înapoi, lăsând-o șefă pe Cher.
După oferta pentru abonați lansată sub sloganul “Bye bye WiFi”, Vodafone lansează o nouă campanie, „Bye-Bye, depărtare”. Vorbim de o serie de extraopțiuni noi, din care am remarcat Oferta 7, care include 500 de minute internaționale în UE, 10 GB de internet pe mobil și 2.000 de unități „Ce vrei tu”, care pot fi folosite pentru trafic […]
Instagram au fost acuzați recent că nu prea au “engagement” pe site, că le-au scăzut interacțiunile și așa mai departe. Ei nu au precizat că răspund criticilor, dar tot astăzi au dat un comunicat care anunță 500 de milioane de membri și 300 de milioane de unici pe zi.
Pînă acum industria hardware a fost puțin afectată de fenomenul start-up-urilor, care au avut impact mai mult în zona software. Cred însă că inovația în tehnologie vine din zona de start-up-uri, iar în curând acestea vor influența zona de hardware la fel de mult. Să vă explic.
Hisense este un brand chinezesc care vrea să fie un fel de Samsung. Fac și terminale smartphone, dar și electronice și electrocasnice, iar acum se promovează peste tot la Euro 2016.
Telekom Romania a lansat azi o ofertă specială în parteneriat cu FON, cea mai mare reţea globală de puncte de acces Wi-Fi. Astfel, orice utilizator interesat poate beneficia de acces gratuit la oricare din cele 40.000 de hotspot-uri FON din România, timp de 24 de ore, în ziua de luni, 20 iunie.
Vodafone are acum o ofertă sub slogalul “Bye-bye Wi-Fi”, care aduce acces nelimitat la Internet atât în țară, cât și în roaming. Este pentru clienții care cumpără sau reînnoirea abonamentele Super Red, Red și Smart.
Cam o dată la 2-3 ani, cei de la ANCOM povestesc că multe din plângerile clienților legate de operatorii telecom sau de Internet sunt nefondate, că operatorul își face treaba, dar serviicile sale sunt bruiate de alte dispozitive. Mai ales de telefoane DECT care nu au marcajul CE.
Acum 10 ani, Millidge și Doig au apărut pentru prima dată într-o reclamă Orange, intrând astfel pentru prima oară în casele românilor. Cu ocazia aniversării, cei de la Orange România au lansat o ofertă specială.
Orange și Profero aduc aplicația My Heartbeats la Euro 2016. Dezvoltată inițial pentru Valentine’s Day, aplicația Orange este acum folosită pentru a trimite bătăile inimii pentru echipa României.