Digi Mobil al RCS RDS a anunțat azi modelele de telefoane Allview compatibile cu serviciile Voce 4G (VoLTE) şi Voce Wi-Fi (VoWiFi). Din comunicat se înțelege că serviciile vor funcționa din decemrie sau ianuarie, nu e foarte clar. Puteți citi și lista de telefoane 4G compatibile cu serviciile RCS RDS.
Foto:  © Nerthuz | Dreamstime

 

Serviciul VoLTE permite realizarea de apeluri de voce pe rețeaua 4G, timpul de așteptare din momentul inițierii apelului și până în momentul în care e apelat telefonul unui destinatar din rețea, care utilizează tot Voce 4G, scade sub două secunde. Totodată, convorbirile prin rețeaua 4G au o calitate și claritate a sunetului mult mai ridicate. În plus, este posibilă realizarea simultană de apeluri telefonice cu sesiuni de download și streaming la viteze 4G.

Voice over WiFi permite preluarea apelurilor când telefonul este conectat pe WiFi în zone unde semnalul operatorului nu ajuge. Asigură astfel o acoperire mai bună a reţelei în spaţii cu semnal redus sau chiar şi fără semnal de reţea mobilă. Apelul se realizează prin reţeaua wireless proprie a utilizatorului, dacă acesta este abonat şi la serviciul de internet fix de mare viteză Digi Net Fiberlink, sau prin reţeaua natională de hot-spot-uri Digi Wi-Fi. Serviciul va fi disponibil pentru abonaţii Digi Mobil începând cu luna ianuarie 2018.

Telefoanele Allview compatibile VoLTE și VoWiFi sunt noile modele din gama Infinity, dar şi P7 Lite şi P9 Life, iar dintre modelele existente, P4 Pro, P7 Pro şi X3 Soul Style. Telefoanele nu sunt însă compatibile din fabrică cu aceste tehnologii. Ele vor trebui actualizate, iar pentru P4 Pro și modelele Infinity va fi disponibilă o actualizare din 5 decemrbie 2017 promit oficialii celor două companii. Pentru P7 Pro și Allview X3 Style va exista o actualizare abia din ianuarie 2018. Doar Allview P7 Lite și Allview p( Life au nativ cele două tehnologii. Deși se pare că nu sunt disponibile încă la Digi Mobil.

Noua gama Allview Infinity este reprezentată în oferta Digi Mobil de modelele X4 Soul Infinity L (Life), S (Speed), N (Night), Z (Bokeh). Compania din Brașov vorbește despre “upgrade de hardware” la telefoanele Infinity, sunt curios la ce se referă sau dacă nu sumva este o confuzie a lor. Configurațiile cuprind două variante de procesor (Quad Core/Octa Core), trei variante de memorii RAM (de la 2GB la 4GB) şi stocare (de la 16GB la 32GB), precum şi patru combinații de camera foto (camere single şi dual camera de până la 16 MP).

Serviciile Voce 4G (VoLTE) şi Voce Wi-Fi (VoWiFi), precum și activarea acestora sunt gratuite pentru toate abonamentele din ofertă.

Telefoanele Allview din oferta Digi Mobil pot fi achiziționate cu abonamentele Digi Mobil Optim, integral sau în 24 de rate fără dobandă, cu ratele direct pe factura Digi. Ratele se acordă direct in magazinele Digi şi punctele de prezență RCS & RDS, prin creditul „ING Acum”.