CV-ul lui Dan Dragomir

Doar scurte fragmente legate de evenimentele mai importante, trecând peste mii de articole, sute de interviuri și întâlniri și așa mai departe.

Dan Dragomir – computerblog.ro

Am intrat în presă în 1995, după ce am făcut practică în primul an de facultate. „Auzi mă, scrii bine, nu vrei să câştigi un ban?”, mi-au zis cei de la Jurnalul Naţional. „Într-adevăr, aveam nevoie în redacţia asta de un intelectual”, mi-a spus Marius Tucă când m-a observat prima oară. Aveam barbă de 15 centimetri şi îmi prindeam pletele în maşina de scris.

În 2000 făceam prima revistă locală dedicată exclusiv Internetului, The Organizer. S-a distribuit în baruri și cluburi, după modelul 7 Seri. Din păcate, s-a găsit un investitor să o cumpere și să o închidă ulterior.

Prin 2002, am aterizat la Ziarul Financiar.

În 2003, am avut ocazia să asist la lansarea primului laptop Acer Ferrari. Am discutat atunci cu Gianfranco Lanci, președintele Acer. Ce scriam atunci….

În 2004 am fost la Nisa și am luat cina la Negresco, cu președintele IBM pe Europa.

În 2005, m-am întâlnit face to face cu Anne Mulcahy, CEO și președinte al Xerox, in Statele Unite, la San Francisco. Am fost in P.A.R.C. si la fabrica de cerneala solida de linga Portland. Si am dat o stire si atunci.

Din 2006, am făcut parte din echipa Săptămâna Financiară și apoi, din 2008, din echipa Financiarul. Asta pînă în ianuarie 2010.

În 2006 am fost față în față cu John Chambers, președintele Cisco.

Anul 2007 a fost al vizitei lui Bill Gates în România, din nou am fost și eu prezent. Tot atunci am discutat – iar față în față – cu CEO-ul Adobe, Bruce Chizen.
În 2009 l-am văzut pe Craig Barett, președintele Intel.

Iar în 2010, după ce am devenit oficial blogger, m-am întâlnit cu Paul Ottelini.

În 2013 l-am reîntânit, după 10 ani, pe Gianfranco Lanci. De data asta cu ocazia lansării unei tablete care vrea să schimbe piața, Lenovo Yoga.

Alte realizări recente sunt pe pagina Despre.

 

Am mai lucrat de-a lungul timpului pentru:

Saptamana Financiara
Financiarul