Am prins și eu în copilărie una din mega-manifestațiile de 23 august. Ba chiar în 1989, treceam dintr-a 7-a în a 8-a, eram deja mari. Acum când revăd la televizor manifestația mi se pare incredibil. Exact ca la nord-coreeni. Dealtfel, după ’90 a tot circulat teoria că Ceaușescu fusese foarte impresionat de Coreea de Nord și de-acolo s-a inspirat nu doar pentru manifestații, ci și pentru centrul civic din București și Casa Poporului.

Ce îmi amintesc eu despre acel 23 august? În primul rând, ne-au luat de la școală într-un autobuz de-ăla roșu de mai vedeți prin poze vechi. Scaune de lemn, fără aerisire de vreun fel, era august și foarte cald. Aveam uniforma de pionier, cu bluza albă și trese, nu cea de școală. Aveam un pachețel, un senviș și măr, dar nu cred că aveam apă deloc.

Apoi, pe stadionul numit tot 23 august, am stat foarte multe ore. Ne țineau ore în șir degeaba pentru că se făceau alte repetiții și rolul nostru era limitat. Apoi nu era nici acolo vreo țâșnitoare sau altă variantă pentru apă. Unii au mai fugit să caute chioșcuri, dar nici de-astea nu prea erau în zonă sau nu erau deschise.

A fost scandal mare odată pentru că unii dintre colegi fugeau din autobuz și au fost prinși în parcul de la stadion, unde fumau o țigare. Știți cum era pe vremea aia, bătaie cu cureaua, nu doar mustrare. În rest stăteam și stăteam ore în șir. O coadă imensă de autobuze și rânduri de elevi care așteptau să între pe stadion pentru reprezentație. Noi aveam niște steaguri roșii, galbene și albastre și nu făceam altceva decât să agităm stegulețele.

Dacă într-una din ocaziile anterioare ne simțeam importanți de câte ori aveam astfel de activități, în vara lui 1989 plutea deja un aer de indiferentă și “revoltă” aș putea să zic. Deși revoluția din decembrie (sau ce-a fost) ne-a surprins pe toți la fel de mult.