Am testat Acer Swift 5 (SF514-56T), un model de laptop ultraportabil cu design bun. Este plăcut de utilizat și are autonomie mare. Ecranul a fost de calitate, iar procesorul s-a descurcat ok. Doar că uneori am nevoie de GPU dedicat, pentru randarea video. Altfel m-am descurcat foarte bine cu el în deplasări.
Pro și contra Acer Swift 5 (SF514-56T)
Avantaje:
- ultraportabil și puternic;
- autonomie mare;
- încărcare USB-C;
- ecran foarte bun;
Dezavantaje:
- nu are placă video dedicată;
Detalii tehnice Acer Swift 5 (SF514-56T)
Ecran: 14-inch LCD, 2.560 x 1.600px
Procesor: Intel Core-i7 Alder Lake
GPU: Iris Xe
Memorie: 16 GB RAM
Stocare: 2TB SSD
Camera: 1080p
Dimensiuni: 318.7×210.5×14.95 mm
Greutate: 1.2 kg
Autonomie: 10 ore
OS: Windows 11 Pro
Tehnologii: PCIe Gen4, 1x 3.5 mm jack, 1x HDMI 2.1, 2x Thunderbolt 4, 2x USB 3.2 Gen1 Type-A
Preț: N/A
Dă nota ta înainte de a merge mai departe:
Impresii după testare
Mi-a plăcut foarte mult laptopul și este ideal pentru orice deplasare. Deocamdată nu am găsit fix acest model în magazine pentru a afla prețul oficial. Eu am testat și versiunea anterioară, acum doi ani. Este acuma în magazine sub 4.000 de lei.
Am folosit modelul în două ocazii diferite și nu dezamăgește. Este compact și ușor, dar realizat solid și rezistent, capabil să ruleze aplicații de tip Office. Are autonomie mare, design plăcut, tastatură eficientă și un Touchpad decent. Din păcate, eu am nevoie de placă grafică, pentru că uneori trebuie să editez video, iar randarea fără GPU dedicat durează foarte mult.
Practic sunt îmbunătățiri la aproape toate nivelurile față de generația anterioară. Procesoarele din generația a 12-a de la Intel aduc multiple îmbunătățiri. Unul dintre primele lucruri pe care le veți observa de la început este numărul mai mare de nuclee și fire de execuție pe procesoarele Alder Lake de a 12-a generație. Nucleele de eficiență, după cum sugerează și numele, consumă foarte puțină energie. Nucleele de putere preiau sarcinile cu prioritate înaltă. Nucleele de putere sunt optimizate pentru a face față sarcinilor cu un singur fir de execuție. Aceste nuclee sunt similare ca design cu nucleele de pe procesoarele Intel de a 11-a generație, dar crește frecvența maximă în funcție de sarcini.
Generația nouă include PCIe 4 (suportă și PCIe 5), dar și memorii DDR5. De asemenea, ecranul este mai performant. Acer Swift 5 dispune de un ecran tactil WQXGA (2560×1600 pixeli). Un raport de 16:10 oferă mai mult spațiu vertical pe ecran decât raportul tradițional de 16:9. Ecranul este protejat cu un strat de sticlă Antimicrobian Corning Gorilla care este rezistent și tratat cu ioni din argint pentru a proteja suprafața de microbi. Este motorizat de un Intel Core din a 12-a generație cu până la 12 nuclee și grafică Intel Iris Xe. Are o greutate de 1,2 kg datorită construcției din aluminiu. Are 16GB de memorie dual-channel LPDDR5 și până la 2TB de stocare pe SSD PCIe Gen 4.
Swift 5 dispune de Windows Hello încorporat într-un cititor de amprentă aflat pe butonul de pornire. Laptopul a fost certificat Intel Evo pentru a îndeplini obiectivele cheie ale experienței cum ar fi pornirea instantanee și oferă o autonomie a bateriei de până la 10 ore. În plus, o încărcare de doar 30 de minute a bateriei oferă peste 4 ore de funcționare.
Touchpad-ul OceanGlass al laptopului a fost fabricat din deșeuri de plastic recuperat din ocean. Oferă o senzație tactilă plăcută, asemănătoare sticlei. Tastatura sa iluminată are un design cu guri de intrare a aerului, fiind capabilă să elimine cu 8-10% mai multă căldură decât o tastatură standard. Un sistem TwinAir cu ventilator dublu și conductele de căldură D6 cresc și mai mult fluxul de aer și eficiența termică. Laptopul vine și cu Wi-Fi 6E pentru o conectivitate generală îmbunătățită.
Swift 5 are și o selecție completă de porturi. Utilizatorii pot profita de două porturi Thunderbolt 4, un port HDMI 2.1 și două porturi USB 3.2 Gen 1 (dintre care unul poate fi folosit pentru a furniza energie dispozitivelor externe chiar și atunci când laptopul este oprit).
Concluzii
Mi-a plăcut noul Acer Swift 5 (SF514-56T). Am lucrat bine pe el, iar bateria ține chiar mult. Încărcarea pe USB-C te scapă complet de necesitatea vreunui încărcător suplimentar. Eu l-am folosit pe cel de la telefon (60W). Pe viitor tot mai multe gadgeturi se vor încărca similar.