Saab 9-5 Sedan este o experiență extraterestră pentru mine. Bine, m-am mai plimbat cu câteva modele de mașini mișto, dar mai ales ca pasager 🙂 De condus, am condus Zafira, Corsa, un BMW vechi de 10 ani și, evident, diverse modele și echipări de … Logan. Saab 9-5 nu poate fi comparat cu ceea ce am condus eu pînă acum, așa că experiența a fost de nota 10. Un mit: “dacă înveți pe cutie manuală, trecerea la automat va fi foarte grea”, ce prostie! Am condus mașina cu cutie automată fără nicio problemă, chiar dacă am mai dat din piciorul stâng, din reflex. Dar absolut nicio problemă n-am avut.
Am testat varianta Aero, adică maximum de dotări, iar motorul a fost 2.8 litri V6 turbo, capabil să scoată 300 de cai şi un cuplu de 400Nm. Tracțiune integrală XWD. Am ajuns la 120 în câteva secunde și nu înțelegeam de ce mașinile celelalte stăteau pe loc…

Saab 9-5 Sedan Aero test drive

Saab 9-5

Mi s-a părut o mașină excelentă din toate punctele de vedere. Design exterior și interion, dotări, confort oferi șoferilor, tehnologii noi, motorizare, preț (!). La banii ăștia nu iei mașină cu astfel de dotări la niciun competitor. Plus că Saab are un statut de premium autentic, nu de “coca”. Pînă acum n-am mai văzut atâta tehnologie într-o singură mașină. Panoul de bord este computer multimedia, chiar are și hard-disc pentru stocarea de filme și muzică. Tot felul de sisteme inteligente de asistență pentru șofer – cameră video care citește semnele de circulație și te avertizează ce și cum, asistență la schimbarea benzii, asistență la parcare… informațiile de viteză proiectate pe parbriz și multe altele. Interiorul pare fix de avion, nu de mașină, dar în același timp este extrem de confortabil, totul este intuitiv și plasat la îndemână. Probabil după ce te obișnuiești cu mașina, după câteva plimbări, nu vei mai dori să mergi nici pînă la ziare pe jos.

Saab 9-5, interior

Interiorul mi s-a părut foarte spațios, chiar și comparat cu mașina mea. Sunt covins că și portbagajul este foarte mare, dar n-am deschis să văd. De fapt este unul din avantajele sedanului. Am auzit că se lansează anul ăsta, la Geneva, versiunea break, pentru care sunt speranțe mari. Adevărul este că e o mașină care merită. Camera foto n-a fost într-una din zilele ei bune, iar eu n-am avut timp de setări, am pozat din fugă, așa că nu sunt foarte relevante imaginile. Am pus și un filmuleț din interior (imediat vine), nu se vede nici el extraordinar.

Saab 9-5 - pe bord

Concluzii

Saab 9-5 este o mașină premium, puternică, fiabilă și extrem de bine dotată. Mi-a plăcut din toate punctele de vedere, design, interior, cum se mișcă, tehnologia… Prețul pentru varianta premium pleacă de la 43.490 euro fără TVA. Are și versiuni, mai accesibile, 2.0 cu 220 de cai de la 31.990 euro la 38.490 euro, sau chiar versiune 1.6 cu 180 de cai de la 27.490 euro. Nu este un chilipir, dar cu siguranță merită.

Saab 9-5 sedan

Galerie foto:
[nggallery id=139]