Entuziasmul pentru Microsoft și Windows 10 este adorabil, dar oamenii uită o chestie care a fost anunțată oficial: Windows 10 va fi gratis PENTRU UN AN (instalarea sau upgrade).  Mai multe detalii, nuanțe, declarații oficiale, găsiți pe blogul oficial Microsoft.

După umila mea părere însă, după un an sau mai încolo, tot vor cere bani pentru licență, pentru suport sau celelalte servicii (ok, fără comparații tendențioase …). Tocmai de-aia Microsoft va oferi actualizare la Windows 10 inclusiv pentru pirați (fără suport tehnic) – inclusiv pentru utilizatorii Linux, Android sau Mac OS. Pe iPhone n-au reușit să instaleze, că o făceau. Ca să aibă o bază de monetizare cât mai mare.

Am uitat să zic că nici Microsoft nu pare să știe ce vrea și, deși au vorbit oficial despre modelul “as a service”, apoi au lăsat să se înțeleagă că adoptă un model “freemium”. Testează piața, iar ideea mea e simplă, nu vă mai grăbiți să lăudați ceva ce nu înțelegeți încă.

 

Windows-10-free-upgrade

Așa că, oricât aș vrea să admir Microsoft și să laud Windows 10, este doar o tactică normală prin care nu vor altceva decât să facă și mai mulți bani. Nu spun că este condamnabil, dar hai să fim mai atenți la ce scriem și ce promovăm. N-au făcut nimic extraordinar.

Windows 10 promite multe chestii acum, Microsoft promite să fie “cool”, dar în spatele unor aparențe rămâne aceeași istorie.

Apropo, cei care au copii piratate nu vor primi Windows 10 așa cum spune massmedia de la noi !!