Citește mai multe despre autor.

Într-adevăr în textul de la Despre nu vorbesc decât despre pasiunea pentru IT și tehnologie, dar cei care mă cunosc, știu că și fotografia este una din pasiunile mele, chiar dacă nu am acel talent nativ – precum Silviu  sau Vlad să zicem ;-). Asta e, am văzut aparatul foto din copilărie, l-am folosit de pe la 10 ani, la 14-15 ani developam pozele alb-negru în soluție, iar când am trecut la color am crezut că mai bine nu se poate.

Camera foto din 1928Bunicul avea o cameră foto portabilă, optică Zeiss, lentile Tessar, zoom optic cu acest minunat acordeon. Nu e cea din imagine, dar seamănă foarte mult. Promit să o caut odată. Faptul că era portabilă mi s-a părut genial. Din păcate filmul nu se prea găsea, nici înainte de 1989, apoi numai la unele ateliere. La pasionați.

Apoi, camera a rămas într-un sertar, unde se odihnește și astăzi. Cred, dacă n-o fi fost vândută.

Tata avea un aparat rusesc, aș zice că este această variantă de Smena – avea un suport minunat din piele și am rămas cu nostalgia aparatului atârnat de gât. A fost primul aparat pe care am învățat setările manuale (!). Din păcate, nu prea aveam voie să pun mâna pe el.

În schimb un al treilea aparat mi-a marcat existența. Adică mi se părea o minune tehnicii (și la vremea când a fost produs chiar era). E vorba de Praktica.

Odată că setările manuale erau și mai multe. Doi, avea un zoom optic adevărat. Trei avea un bliț detașabil, trepied, obiective care pot fi schimbate. Am văzut pentru prima oară un TL. E drept că mătușa care mi-a transmis probabil pasiunea pentru foto și video avea și cameră de filmat. Dap. Alb negru, cu film de 16 mm, pe rolă. Avea o lampă specială ,dar care nu era portabilă, deci afară putea filma corect doar pe lumină. Iar filmele le vedeam proiectate pe perete, ca în filmele americane din anii ’50. Pe lângă diapozitivele statice, mai vedeam și câte un film.

Când a apărut aparatul compact, color, mi-am luat un Kodak . Era perfect, imaginile ieșeau incredibil, asta prin ’94. În schimb, a prins o eroare. În momentul când trăgeai de film să treci la următorul cadru, zimții scăpau pe lângă fantele din rola de film și te trezeai cu două poze suprapuse. Sau mai multe. Dar am depășit și faza asta.

Prima cameră digitală am avut-o după 2000. Era un HP, de 5 megapixeli, zoom 3X, culori impecabile, fără probleme. Ah, câte amintiri 🙂

N-am luat niciodată un premiu pentru vreo fotografie, dar nici nu am fost implicat în vreun concurs. Poate o să am ocazia.

Promit să vă scriu odată și despre primele conexiuni cu lumea calculatoarelor.

Surse pentru poze (Praktica)