Nu știu dacă vă pasionează știința și NASA în special, dar mi-a plăcut azi povestea Enterprise și m-a mirat faptul că unele dintre invențiile născute din programul spațial nu sunt disponibile comercial sau dacă sunt, nu au ajuns produse mass-market. Le-am descoperit azi în pavilionul dedicat navetei Enterprise la Intrepid Sea & Air.
Da, sunt împreună cu Mara, pe drumul spre conferința la care își va primi premiul din partea agenției spațiale. Și ne-am marcat printre obiective multe muzee și expoziții care au legătură cu NASA. Enterprise a fost prima navetă orbitală americană, proiectată cu tehnologie atât de la rachete cât și de la avioane, ideea fiind de a reutiliza naveta, reintrând în atmosferă și aterizând apoi ca un avion normal.
Urma să fie numită USS Constitution, dacă totul ar fi mers conform planului, dar fanii Star Trek au semnat o petiție, care a strâns 400.000 de semnături, a ajuns la președinte și au numit naveta Enterprise, în cinstea celei din film.
Mi s-a părut interesantă diferența de abordare față de naveta Soyuz. Rușii au gândit naveta în trei trepte, camera unde stau membrii echipajului, izolată separat, modulul intermediar de reintrare în atmosferă și partea a treia care ajută la decolare și are alte echipamente. Ele se desprind apoi pe rând, iar la final rămâne doar modulul cu echipajul, care aterizează cu parașută. În Soyuz puteau sta trei astronauți și era destul de strâmt spațiul.
În Enterprise puteau merge circa 11 oameni, era spațiu, puteau face teste. Dar naveta nu a ieșit pe orbită, a făcut doar teste atmosferice, a fost apoi depășită de alte modele și retrasă la pensie, devenind acum piesă de muzeu. Pe lângă Enterprise și Soyuz, am văzut acolo și o parte dintre invențiile NASA care au fost realizate în cadrul programului și sunt câteva interesante, utile și practic n-am idee de ce nu au prins la public.
Uite de exemplu Pro-San-L, o substanță care poate ucide 99.99% dintre bacterii, testată în laborator, care te scapă de e-coli, listeria, salmonella, dar nu schimbă gustul produsului și nici nu are reziduuri toxice care să te otrăvească după utilizare. E una dintre soluțiile prin care alimentele astronauților sunt safe. Nu am auzit de ea, nu se găsește în magazine, deși cred că ar vinde bine.
Tot la capitolul invenții mi-a plăcut chestia cu lumina care ajută la terapie. Cu toții am mai auzit de asta în diverse formule, dar nu aveam idee că este o chestie științifică testată de NASA în spațiu. Au descoperit asta testând un sistem care să permită creșterea plantelor în stația spațială, fără soare. Au inventat un sistem cu LED-uri care luminează, dar au descorerit că și corpul uman reacționa pozitiv la lumină, îmbunătățea circulația sângelui, oprea durerile cauzate de artrită și probleme musculare. Am mai văzut reclame cu terapia prin lumină, dar eram convins că sunt baliverne.
Am mai văzut acolo un gel special care este făcut pentru izolații, care reușește să mențină căldura în interior, ar avea zeci de aplicații în viața reală. De asemenea, multe alte produse care păreau SF și nu prea am auzit despre ele. Cred că am nevoie să caut mai multe astfel de invenții NASA.
Felicitari Mara pentru tot ce ai realizat ! Nu te opri, mergi mai departe…
V-am urmarit inca de la aparitia tv de la Pro-tv, e greu sa razbati intr-o lume cu atatea impedimente, insa ati demonstrat ca se poate! Felicitari!
Poti sa continui cu un reportaj mai detaliat, pe baza altor imagini facute in muzeu?