Am fost astăzi la evenimentul Asus în care au prezentat în România produsele lansate recent la Computex 2018, super-telefonul ROG Phone, laptopul cu touchscreen în loc de touchpad, dar și modelele noi Zenbook și ROG. Dacă anul trecut lansările lor păreau mai fade, anul acesta au reușit să atragă iar toate privirile. 

ROG Phone – I want it

Asus ROG Phone este cel mai bine dotat smartphone din punct de vedere hardware și are cel mai mare ecosistem de accesorii pentru gaming, dar și pentru muncă. Telefonul va veni în toamnă în România, va costa 5.500 de lei cu accesoriul pentru răcire activă, precum și 10.000 de lei cu toate accesoriile pe care le redau mai jos imediat. Este vorba de versiunea de 512GB stocare internă.

Asus RoG Phone are un display de 6 inch cu rezoluție FullHD+ (2160×1080 pixeli), cu o rată de refresh de 90Hz. Este un panel OLED și se pare că va oferi imagini de o calitate foarte bună, fără probleme. Are tehnologie video HDR și suportă o gamă largă de nuanțe de culori. Procesorul este Qualcom Snapdragon 845 – singurul din lume tactat la 2,96GHz – GPU-ul Adreno 630, un sistem de răcire cu aburi și două variante de stocare: 128GB sau 512GB pentru varianta de top. Dispozitivul are 8GB de RAM intern, pentru a reda fluent orice joc video. Bateria este de 4.000 mAh și probabil va avea o autonomie decentă atunci când nu jucați efectiv. Are tehnologie WiFI ac și ad (cea cu 7Gbps), are Bluetooth 5.0 și păstrează și mufa de căști 3.5 mm jack. Terminalul mai are două boxe frontale stereo, precum și tehnologie audio premium pentru căști (DTS Headphone:X 7.1-channel virtual surround sound).

Accesoriile RoG Phone sunt următoarele:

  • Aero Active Cooler – inclus în pachetul de bază, pentru răcirea dispozitivului;
  • TwinView Dock – se transformă în consolă de jocuri mobilă, cu gamepad și ecran mare;
  • Mobile Desktop Dock – devine un PC pentru birou pentru monitor, tastatură, mouse și Gigabit, card SD extern;
  • Professional Dongle – pentru mai multe porturi de conectare;
  • Wireless Display Receiver – pentru conectarea la ecrane mari;
  • ROG Phone Joystick – este un gamepad cu butoane de controller pentru smarpthone;
  • ROG Bumper – carcasă de protecție;

Laptopuri ROG

La Computex 2018 au prezentat laptopurile de gaming ROG Strix Hero II, ROG Strix SCAR II și alte accesorii și dispozitive de gaming. Au dotări de top, ecrane cu rată de refresh 144Hz, procesoare Core i7/ i5, plăci video până la 1060 / 1070, sisteme de răcire speciale, sisteme de iluminare speciale pentru gameri, cu o greutate de 2.4 kilograme.

Desigur, nu sunt cele mai ieftine laptopuri, dar sunt cu siguranță mulți utilizatori care preferă un astfel de sistem, pe care să poată și lucra, dar să se poată și distra în jocuri.

Laptopuri Zenbook

Au lansat Asus Zenbook Pro, care poate fi comandat opțional cu un touchscreen în loc de touchpad, arată excelent și ai control mult mai bun pe ecranul tactil. Dar este desigur mai scump și posibil o problemă dacă îl scăpați pe jos. Fiecare cu avanatajele și dezavantajele sale. Este un ecran tactil cu diagonala de 5.5 inch și poate fi folosit în diverse scenarii de utilizare. Faza tare este că suportă procesoare Intel Core i9, 16 GB de RAM și stocare pe SSD de 1TB.

De asemenea s-au lansat modele Asus Zenbook S, modele mai compacte și ușoare, ultrabook cu design special și prețuri mai accesibile. Pe net am văzut și proiectul Asus Precog, un ultrabook cu două ecrane, unul în loc de tastatură, dar care nu a fost prezentat în România, e posibil să nu vină sau poate cu altă ocazie. Au lansat și Vivobook S și Vivobook Flip, dar și All In One Zen AIO 27.