Deja au trecut două dintre Zilele Biz, luni de Antreprenoriat și marți de Inovație, iar astăzi este o zi cu tema Management. Dacă luni n-am reușit să mă adun și să merg la eveniment, am fost ieri și am asistat la prezentările despre inovații și soluții creative pentru companii. Chiar interesant.

Zilele Biz Inovatie

Unul dintre cele mai mari evenimente business-to-business din România, Zilele Biz a ajuns anul acesta la ediția 14. Am fost surprins să găsesc sala plină și mi-a spus Marta că și luni au fost neaștptat de mulți oameni. Ceea ce înseamnă că mulți dintre responsabilii din companii au înțeles că trebuie să fie pro-activi și să învețe continuu pentru a fi mai performanți în afaceri.

(!) Cel mai ieftin smartphone decent la review (!) Apasă play 😉

În ziua de Antreprenoriat a fost o prezentare foarte apreciată, cea a lui Radu Georgescu. El a reamintit că a avut 37 de companii în care a investit, dar numai 6 au avut succes. A recunoscut că eșecurile există și te ajută să înveți, să nu mai repeți aceeași greșeală. El a spus că românii fac în general lucruri bune, dar nu au idee să le promoveze, în timp ce la americani este oarecum invers. Ar trebui să folosim și noi mai mult strategiile lor.

Am mai aflat de asemenea despre fondatorul City Grill, care a explicat multe chestii legate de activitatea restaurantelor în condițiile tragediei din Colectiv. El a spus că mii și mii de localuri trebuie să ceară aprobare la câțiva inspectori ISU și că practic, oricât de mult s-ar dori nu se pot verifica toate cluburile, iar singura variantă psibilă este acea declarație pe propria răspundere. Aici este o problemă aproape imposibil de rezolvat, presupun că singura soluție este interzicerea artificiilor și a spectacolelor pirotehnice în interior, montarea de senzori de fum și soluție de stins focul automat. Plus recenta lege privind interzicerea fumatului, care va deranja fumătorii, dar cu siguranță este pozitivă pentru sătătatea tuturor.

Ziua Inovației a adus la un loc oameni din companiile noi, start-up-uri și agenții digitale care ajută companiile să fie creative. Inovația este acum motorul economiei, de exemplu MB Telecom a avut o creștere de 700% a cifrei de afaceri după ce a câștigat premiile pentru inventică de la Geneva. Iar pentru inovație este nevoie în primul rând de investiții în cercetare și dezvoltare.

zilele biz

Mi-a mai plăcut ieri prezentarea lui Iulian Pădurariu, despre modul în care se inovează în companii.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!