Samsung Galaxy S4 Zoom a fost lansat azi oficial în România. Am avut ocazia să testăm azi telefonul Android care vrea să scoată definitiv de pe piață camerele foto compacte. Samsung au făcut primii pași în zona asta cu Galaxy Camera, care dispunea și de 3G printr-un slot de SIM, dar care nu avea funcție de telefon. Tind să cred că au existat utilizatori ai acestui gadget care au vrut să aibă și această funcție. În orice caz, Samsung mizează mult pe diversificarea gamei cu tot felul de terminale nișate – unele rezistente, unele foto, altele cu ecran foarte mare și așa mai departe. Pentru a testa S4 Zoom am mers pentru prima oară cu autobuzul turistic prin București, nu e chiar rău…

Galaxy S4 Zoom
Galaxy S4 Zoom

Galaxy S4 Zoom

Terminalul are un obiectiv dezvoltat de Samsung, 24mm cu zoom optic 10X. Senzorul este CMOS BSI de 16 megapixeli. Terminalul are un display de 4,3 inch (960×540 pixeli), procesor dual-core la 1,5GHz, 1,5GB de RAM, stocare de 8Gb (disponibil 5GB), plus slot de card. Bateria este de 2.330 mAh, așa că autonomia va fi de câteva ore atunci când îl folosiți intens.

Telefonul este mult mai subțire și ușor decât Galaxy Camera (care avea și un zoom optic 20X și display mai mare de 4,8 inch). Cu toate acestea nu este deloc comparabil cu un Galaxy S4, este destul de gros, iar obiectivul camerei iese în evidență.

Galaxy S4 Zoom

Utilizarea ca și cameră foto este ok, dar nu are viteza de reacție a unui aparat compact de ultimă generație. De asememea, în funcție de modul în care ții gadgetul în mână, apeși pe ecranul tactil și ieși fără să vrei din meniul foto și te trezești că nu face nimic când apeși pe buton. Chestie aiurea, butonul ar fi trebuit să activeze singur camera, sunt curios dacă poate fi setat astfel sau nu.

S4 Zoom - telefonul
S4 Zoom – telefonul

Samsung Galaxy S4 Zoom este disponibil în România la prețuri de la 2.100 de lei. Chiar sunt curios ce se va întâmpla în zona asta. Lumia 1020 vine cu senzorul de 40 de megapixeli mult-lăudat. Sony pregătește un smartphone cu senzor foto de 20 de megapixeli. Vor avea succes aceste terminale sau nu? Voi ce credeți?

Am pus în galeria foto câteva imagini făcute cu Galaxy S4 Zoom – cele cu ceaiul și apoi seria făcută cu zoom. Restul imaginilor din autobuz sunt făcute cu aparatul foto.

Galerie foto