Am văzut zilele trecute OnePlus 2, modelul pe care îl testează Vlad Andriescu, primul ajuns în România (mersi, Vlad!). Am făcut asta din două motive, întâi pentru că am remarcat modelul de la primele zvonuri, apoi pentru că o serie de cititori mi-au reproșat că nu l-am lăudat destul 🙂

OnePlus 2 (25)

 

OnePlus 2 – primele impresii

Mi-a plăcut foarte mult design-ul și realizarea generală, nu prea seamănă cu alte modele smartphone și nu poți să zici că l-au copiat. Spatele este dintr-un material ciudat, sunt curios cât va rezista în timp, dar nu alunecă din mână. Din câte am citit poți căuta un model cu spatele metalic, ceramic, lemn, piatră sau kevlar.

Evident, cei care aleg un OnePlus 2 o fac pentru preț. Deși fusese anunțat la 449 dolari, prețul final este de 330 de dolari pentru cel de 16GB (cu 3GB de RAM) și 389 dolari pentru cel de 64GB (& 4 GB de RAM). O posibilă explicație ar fi ecranul Full HD, nu mai este 2K cum se aștepta lumea, iar LCD-ul nu este foarte luminos, la soare abia se vedea. În rest, 5.5 inch și o densitate de 401 ppi, este un ecran foarte bun.

Modelul testat era de 64GB și cu 4 GB de RAM, pe care Android îi consumă ca și cum nu i-ai avea. Procesorul este Snapdragon 810 v2.1, însă nu depășește scorurile de performanță anunțate pentru One M9 de exemplu. În testul nostru ad-hoc a scos 42.500 de puncte în Antutu (64 bit) și cam atât. Articolele în care se spunea că OnePlus 2 va depăși S6 sau orice alt rival cu Android au fost mult exagerate. În anumite condiții de testare probabil că se vor scoate scoruri mai mari, absolut irelevant pentru experiența cu terminalul.

Din păcate, nici acest model nu are slot pentru carduri de memorie micro-SD, de parcă toți producătorii s-au vorbit pe tema asta. Este o pierdere, pentru că utilizatorii au muzica favorită, filme sau jocuri pe carduri micro-SD. De ce n-ai permite utilizarea lor? Ca și la Note 5 care filmează 4K dar nu are decât 64GB intern. Singura explicație ar fi că marii jucători vor să vândă servicii de cloud, să stochezi datele pe serverele lor.

Sistemul de operare Android este la versiunea 5.1.1 și are propria intefață, Oxygen, destul de minimală, fără mari schimbări. Am înțeles că lansează o versiune nouă pentru ea, dar încă nu a fost actualizat pe modelul testat.

Bateria integrată este de 3.300 mAh, mă aștept să ofere o autonomie decentă. Din păcate, bateria este de asemenea integrată în dispozitiv, nu o poți schimba.

Camera foto are senzor de 13 megapixeli cu autofocus laser, mă gândesc că este similară cu cea de la LG G3. Nu am apucat să testez și camera foto.

Concluzii

OnePlus 2 s-a dovedit un smartphone premium cu un preț foarte bun. Sunt trei probleme cu el pe care aș vrea să le semnalez – chinezii nu au destule unități pentru Europa, eu m-am înscris pe lista de așteptare, ei vând printr-un sistem cu invitații, încă nu am primit nimic. Dacă îl iei de la vreun magazin românesc, va fi cu siguranță mai scump. Apoi în ambele cazuri vei avea probleme cu garanția sau reparația terminalului.

Personal, de-asta nu recomand brandurile chinezești, avem destule probleme cu brandurile locale, nu știu unde ai putea repara un OnePlus 2. Dacă îl iei direct de la ei s-ar putea totuși să ți-l și repare ei, asta însemnând trimis înapoi și așteptat…

Raportul calitate/preț este foarte bun pentru OnePlus 2 și cred că poți face absolut orice cu el. Dar nivelul său de performanță nu este de top, poate fi comparat cu un flagship de anul trecut, nu cu un model de top din 2015.

Sunt convins că voi fi criticat și mai tare acum, dar asta e părerea mea.

Galerie foto