Am avut ocazia să pun mâna pe Nokia 3, cel mai accesibil model dintre telefoanele realizate de HMD Global. Este un smarpthone entry-level, dar asta nu înseamnă că au închis ochii la calitate sau că oferă o experiență slabă. Este un telefon bun, chiar dacă este ieftin.

Întâlnire cu Nokia 3

Am văzut Nokia 3 TA-1028, mode cu Android 7.1.1, care are ecran de 5 inch cu rezoluție 720p, procesor Mediatek MT6737, un quad-core la 1.4 Ghz, 2 GB de RAM, stocare internă de 16GB și o baterie de 2650 mAh. Telefonul este solid, bine făcut, cu marginea metalică, are o senzație plăcută în mână. Camera foto pe spate este de 8 megapixeli, iar la fel are și camera foto frontală. Este telefonul ideal pentru copii, pentru tineri sau chiar pentru cei în vârstă, care nu au nevoie de cine știe de ce smartphone puternic.

Nokia 3 are un Android curat, fără alte adăugiri. Se mișta absolut decent, pentru un telefon ieftin, din zona 640 de lei. Are toate aplicațiile de care ai nevoie, are tehnologie LTE (Cat 4) și se descurcă absolut decent în orice situație. Este genul ăla de telefon Nokia care are inclusiv radio FM. Cardul de memorie poate să fie pînă la 256GB, deci nicio problemă cu stocarea.

Nu am avut foarte mult timp la dispoziție cu Nokia, dar prima impresie este foarte pozitivă. Nu știm deocamdată nimic oficial despre disponibilitatea telefoanelor în România. HMD Global a început cu lansarea Nokia 6 în China, dar acum este anunțat ca disponibil global. Conform unor surse, telefoanele vor fi disponibile în Europa din luna mai 2017. Nu am auzit nici anunțuri oficiale ale mgazinelor GSM sau ale operatorilor de telefonie. Dar știu că mai devreme sau mai târziu noile telefoane Nokia vor fi lansate în România, în mod sigur. Vă anunț imediat ce aflu ceva oficial pe tema asta.

Mâine povestim despre Nokia 5, l-am văzut și pe el 🙂