V-am mai scris eu povești dinainte de 1989, dar acum mă frământă asta cu Revoluția. Fără să plănuiesc ceva, după ce am citit diverse povești pentru nostalgici, mi-a venit ideea să povestesc și eu ce mai țin minte. Pînă nu uit.


Aveam 13 ani și 8 luni la momentul respectiv. Situația așa era, dramatică și departe de orice idealism. Ni se spunea despre viitorul luminos și despre Epoca de Aur, dar nu se găsea de mâncare, se stătea masiv la cozi, nu era apă caldă aproape deloc, nu era lumină – se lua curentul la anumite ore și dura mult și bine pînă venea. Stăteam cu trei șosete de lînă, căciulă de “cosmonaut” și halat de molton peste haine, în casă. Reșoul și caloriferul electric făceau cald atunci când era curent. nu se găseau haine, nu se găseau cosmetice. Era o nemulțumire care plutea în aer.

Se auzise ceva vag, la Timișoara se trage. Ai mei ascultau Europa Liberă, dar nimeni nu discuta cu noi pe teme de-astea. Îi văzusem pe tata și bunicul discutând ceva, aparent speriați. Dar nu pricepeam atunci ce e.

Pentru noi, totul a început pe 21 decembrie. Eram în sufragerie și jucam tenis de masă. Aveau ai mei o masă care se întinde și puteam pune pe ea un fileu de tenis de masă și jucam ore în șir. Venise primul televizor color, avea ecran mai mare decât cel alb-negru și se vedea ok. Era mitingul lui Ceaușescu din București pe fundal. Noi jucam în continuare. Dintr-o dată, se aude clar: “Huuuuoooo!” și se întrerupe transmisia, era 12:40. Ne-am mirat, am crezut că ni s-a părut sau că era o eroare tehnică. S-a întrerupt de tot programul.

Treaba a devenit mai serioasă când s-a făcut 16-00 și mama nu venea de la servici. Nu știam atunci că a fost prin zona mitingului, nu știam că nu circula transportul. Televiziunea Română abia pe 22 decembrie, cam peste 24 de ore de la întrerupere, revenea cu Televiziune Română Liberă. Eu abia atunci am înțeles ce se întâmpla, cât de cât. Apoi, scenariu SF desprins din filme.

La noi era un teren viran pe care jucasem uneori fotbal, dar care fusese ulterior cultivat, era o grădină și oamenii puneau roșii și castraveți. Erau trei blocuri pe laterale, iar pe a patra era parcul Drumul Taberei. Ei bine, acolo erau tancuri și taburi și au tras continuu spre blocul aflat lângă al nostru. Se trăgea cu trasoare, gloanțele alea care lasă urme roșii, le vezi ca pe artificii. Aruncam câte un ochi pe geam, deși nu aveam voie, doar “să văd spectacolul”. Cred că s-a tras câteva zile în șir, de pe 22 pe 25. Cred că a fost necesară arestarea lui Ceaușescu, dar continui să cred că nu era necesară execuția. Probabil așa au crezut că “scapă de teroriști”, iar într-adevăr, atacurile s-au oprit pe 25, dar nu de tot.

Pe 26 decembrie, tata m-a luat cu el să mergem în oraș. Pe Drumul Taberei părea liniște, la piața Moghiroș blocurile erau ciuruite de cât se trăsese, dar acum nu mai erau nici tancuri, nici TAB-uri. Abia la Ministerul Apărării, după Orizont, se trăgea. Am ocolit prin zona unde acum ar fi AFI. Acolo era un sediu al Securității, iar pe unde am trecut noi am văzut prima oară un om mort. Împușcat și stătuse acolo neatins de cel puțin 3 zile, era negru. Am ajuns în zona Romana, dar se dăduseră cu gaze lacrimogene și se auzeau încă focuri, nu am stat, ci am revenit spre casă.

Între timp, la Ministerul Apărării nu se mai trăgea și am trecut pe acolo. Pe bulevardul Drumut Taberei fusese celebrul incident cu trupele USLA. Erau tancuri parcate în fața gardului instituției, cred că erau 10 sau 20. Din când în când mișca câte o turelă și dacă se orienta spre tine, făceai în pantaloni. Pe stradă. era mașina blindată USLA, în care se trăsese cu o armă specială anti-tanc. Știți povestea? Trupele USLA erau anti-tero și au fost chemate să prindă teroriștii, iar Armata a primit ordin că vine o mașină de teroriști. Au tras în ei degeaba, cred că multe incidente de atunci au fost așa, aranjate să pară că sunt teroriști. Cred tot mai mult că a fost o lovitură de stat orchestrată, cu sprijin din interior. Capul unui militar se rostogolise afară din mașină, iar trecătorii îi trăgeau șuturi: “Firați ai naibii de teroriști!”.

Update : cineva de la Vice a aflat “povestea capului“.

A fost șocant pentru mine, dar am reținut totul. Ce păcat că în 27 de ani nu am scăpat nici de comuniști, dar nici de sistem.