Gata și top 10 telefoane în 2017, ediția de final de an. Practic care sunt cele mai bune telefoane din lume la ora actuală. Sau poate cele mai scumpe telefoane performante. Pentru ediția din primăvară, găsiți toate modelele anterioare din top 10 smartphone de vară aici. Între timp au trecut șase luni și s-au lansat telefoane noi precum iPhone X, Note 8, iar următoarele două hituri sunt Pixel 2 și Mate 10. Să vedem cum am aranjat acum clasamentul.

Update: uitasem de lansarea Huawei Mate 10 Pro. Cred că va intra în top 10.
Update 2: Cel mai ieftin smartphone 2017 ->>

top 10 smartphone 2017

 

Foto:  © Sean824 | Dreamstime

Vreau să rețineți că este un top 10 al celor mai importante modele smartphone și nu al celor ieftine. Pentru clasamentul cu zece modele ieftine de top am să vă rog să mai așteptați o vreme. Am pus aici top 10 modele sub 2000 de lei, dar trebuie reactualizat și el.

Top 10 telefoane în 2017 – cele mai bune telefoane

1) iPhone X. Știu că aici mereu va fi discuția: este iPhone X mai bun ca altele, este el diferit? Cam da și cam nu. Pentru Apple este cea mai importantă lansare a anului și pentru fanii Apple este un smartphone important. Este el peste Note 8? Este foarte greu de spus. Sunt terminale diferite, cu public diferit, cu scenarii diferite. Totuși, ele concurează. Sunt lansate aproape în același timp, au prețuri comparabile, vizează publicul cu bani. În top 10 2017 pun iPhone X pe primul loc pentru că marchează pentru prima oară o evoluție semnificativă față de iPhone 7, în timp ce Note 8 este doar o ușoară îmbunătățire față de modelele anterioare.

samsung galaxy note 82) Galaxy Note 8. Mi-a plăcut mult Note 8, dar totuși nu aduce suficiente noutăți pentru publicul doritor. Da, este primul Samsung cu cameră foto duală și au făcut o cameră foarte bună. Performanța este însă similară cu Galaxy S8 și de asemnenea autonomia este mai mică decât la S8. Dar prețul este mai mare. O combinație de factori nefericită, dar nu merita locul unu. Vrem mai mult de la Samsung și știm că poate oferi acel wow de care piața are nevoie. Mai așteptăm să vină Galaxy S9, poate atunci va fi mai bine. Sau poate vom vedea acel Galaxy X despre care se scrie zilele astea.

Pixel 2 XL3) Pixel 2. Cei de la Google tocmai au plătit 1,1 miliarde de dolari pe echipa Pixel de la HTC. Pixel 2 va fi un model de tranziție, dar cel de anul viitor mă aștept să fie cu adevărat puternic. Totuși, nu trebuie uitat că Google Pixel a fost în top anul trecut și la performanțe și la partea de foto și la software. Cred că Pixel 2, fie că vorbim de modelul compact sau cel cu Plus, merită acest loc 3 global într-un top 10 telefoane din 2017. Ăsta este feeling-ul meu și chiar dacă Google a lucrat acum și cu HTC și cu LG, telefoanele finale vor fi foarte bune. Lansarea este pe 4 octombrie, mai sunt câteva zile.

4) iPhone 8. Din păcate consider adevărat faptul că iPhone 8 este de fapt un 7S mascat. Sunt puține noutăți, iar schimbarea de pe metal pe sticlă nu cred că este cea mai bună mișcare a Apple. Deja în primele teste de cădere se cam sparge sticla de pe spate. Destul de repede, modelul pe metal doar s-ar fi zgâriat. Da, noile modele au putere hardware, au soft nou, au camere foto noi. Dar nu au acel factor wow al iPhone X, iar prețul este destul de mare. Eu aș opta în final pentru iPhone 8 Plus. Dar să vedem cum se mișcă lucrurile în toamna asta.

5) Huawei Mate 10. Este un telefon interesant și o alternativă puternică la modelele de top. Compania chineză tocmai a anunțat că procesorul Kirin 970 are o unitate de procesare neuronală, chestie complet nouă. Totuși, Apple A10 Bionic de pe noile modele are și el o unitate de acest gen. Probabil Qualcomm este acum prin laboratoare căutând soluția similară, iar Samsung va activa tehnologia la următorul procesor, mai ales ca să ajute și cu Bixby al lor. Totul depinde și de preț. Dacă Mate 10 vine tot la 960 de euro, atunci situația este extrem de complicată. Dacă este mai ieftin, probabil multă lume o să ignore modelele de mai sus și o să cumpere noul Huawei. Lansarea oficială este pe 16 octombrie, vorbim după acea dată.

6) Oneplus 5. Știu că mulți dintre voi ar pune telefonul direct pe primul loc. O să fac un clasament al terminalelor prin perspectiva raportului calitate/preț, cred că acolo ar putea câștiga Oneplus 5. Altfel este însă un smartphone banal, exact la fel ca celelalte din partea a doua a clasamentului. Toate puternice, toate cu elemente unice în realizare, dar toate fără să aibă un factor wow deosebit. Un argument pentru achiziție special. OnePlus 5 poate este un pic mai ieftin. În rest este cam la fel.

7) Galaxy S8. Rămâne în top din două motive: este un smartphone aproape la fel de puternic ca Note 8 și ca oricare alt Android din top. Iar acum, este și accesibil. O combinație bună, are ecran wow și arată bine, se mișcă decent, are autonomia mai bună ca Note 8. Pe scurt: Galaxy S8 rămâne în top și este greu de dat jos de acolo 🙂

8) Xiaomi Mi6. Un smartphone foarte bun, dar practic nici el nu are nimic în plus. Niciun atuu, niciun focus special pe o tehnologie. Oferă ceea ce oferă majoritatea telefoanelor și are și el un preț relativ mai bun. Eu personal nu mi-aș cumpăra, dar este unul dintre modelele Android foarte populare și locul 8 cred că i se cuvine.

9) Sony Xperia XZ1. Am ocazia să testez telefonul Sony și este foarte bun. Este un flagship, are aproape toate dotările modelelor de top. Dar nu au trecut la cameră foto duală. Nu pricep de ce Sony, care este un lider în fotografie, nu poate să facă o cameră foto bună și o aplicație foto bună care să scoată din joc competiția. Deocamdată iPhone 8 și X au cele mai bune camere foto. Pe de altă parte este un flagship care are preț foarte bun, pe la 620 de euro. Sper să vândă bine că merită.

10) Nokia 8. Tot un smartphone foarte bun, are toate dotările de top pe care le aștepți de la vârful de gamă, dar nu are un design spectaculos. Arată ca un telefon banal, chiar comparabil cu Oneplus 5 sau Mi6. Cred că singurul atuu este camera foto duală Carl Zeiss. De asemenea, trebuie așteptată lansarea comercială, cred că va fi un telefon scump și de aceea a rămas la final.

Top telefoane pe surse:

1) Samsung Galaxy S9. Probabil că este deja așteptat de fani. Eu am Galaxy S8 de 6 luni și deja simt că e vremea să fie schimbat. Cred că o să trec un pic pe iPhone să văd ce se mai întâmplă în ecosistemul Apple, dar primăvăra este a seriei Galaxy S. Sper să lanseze modelul tot în februarie, la Mobile World Congress. În orice caz, Samsung a ajuns de asemenea la capătul inovațiilor. Nu știu ce ar mai putea adăuga. Procesare neuronală, inteligență artificială, realitate virtuală. Plăți mobile. Și așa mai departe.

2) Nokia 9 s-ar putea lansa curând, dar este doar un zvon, plus că terminalele Nokia ajung greu în magazine. Am zis să fie aici la exemple de modele interesante, de viitor.

3) HTC U11 Plus s-ar putea dovedi și el interesant, deocamdată este doar un zvon și nu știm dacă va fi lansat în realitate. Cam astea sunt toate modelele care se lansează pe surse în următoarea perioadă.

Am uitat ceva? Există modele care nu le-am meționat în acest top 10 telefoane?