Apropo de proiecte frumoase făcute în școli, astăzi am fost la liceul de informatică Tudor Vianu, unde profesorii au lăsat în arhivă cataloagele pe hârtie și folosesc pentru notare exclusiv tablete. Au investit într-o rețea wireless în toată școala, cu sprijinul părinților, iar după ce au testat tablete ieftine de pe piață, au ajuns la concluzia că nu pot lucra cu ele. Așa că au încercat iPad și Galaxy Tab și au mers în final pe varianta Samsung. E drept, probabil a contat și faptul că Samsung au donat vreo 25 de tablete pentru acest proiect.
Aplicația este web-based, ceea ce le permite și utilizarea de alte device-uri, dar și accesul instant al părinților la toate informațiile din sistem. Note, absențe, tot. „A scăzut numărul total de absențe cu aproape 50% de la introducerea acestui sistem”, spune Severius Moldoveanu, directorul colegiului național de informatică.
De asemenea, pentru a evita problemele cu „hackerii”, serverele au fost mutate din incinta școlii în datacenterul unei firme specializate. Să vedem acum dacă va rezista și atacurilor de la distanță.
Tudor Vianu scoate olimpici pe bandă, la mate, fizică și informatică. De asemenea, unul dintre absolvenții liceului tocmai a terminat Magna cum Laude la Princeton și își dă doctoratul la Harvard.
Tableta utilizată este Galaxy Tab 8.9.
Galerie foto
[nggallery id=330]
Asa cum vad din pozele tale pentru laboratoarele de informatica Tudor Vianu s-au ales monitoare ASUS 😀
 
Da, o alegere bună 🙂