Astăzi sunt la conferința națională de educație organizată de UNICEF, una din orgnizațiile pe care le sprijin necondiționat pentru că fac atâtea fapte bune și în România, dar și în lume. Așa că am să vă povestesc despre campania Hai la Școală, noua campanie pentru prevenirea absenteismului și abandonului școlar.

Și părinții sunt de acord, viitorul copiilor este la școală. Dar pentru asta cei din zona rurală au nevoie de locuri de muncă, indiferent că sunt români, țigani sau alte naționalități. Dependența de asistența socială este foarte mare.
Educația este primul pas pentru a ieși din sărăcie.
Hai la școală
Peste 370.000 de copii pînă la 15 ani nu sunt însriși la nicio formă de școlarizare. Rata absenteismului a crescut cu peste 10% în urma crizei economice din ultimii ani.
În 2010-2011 60% dintre copiii cu risc de abandon și-au îmbunătățit prezența la ore. Anul trecut, 66% dintre copiii cu probleme au avut prezență mai bună la școală în urma campaniilor UNICEF.

Au fost trei tipuri de intervenții – la nivelul școlii (inclusiv dotare cu materiale, training pentru profesori, activități cu părinții), la nivelul comunității, pentru ca oamenii să înțeleagă importanța educației, dar și la nivel de familie unde a fost nevoie.
La nivelul comunității s-au făcut o mulțime de activități, de exemplu prezentarea unor modele de succes, inventar al resurselor locale care pot susține educația, pregătirea lor, promovarea de bune practici, metode de monitorizare și prevenirea fenomenului abandonului.
Se dorește crearea unei Platforme Naționale pentru Educație, care să reunească autoritățile și organizațiile ONG care furnizează servicii de educație pentru copii. De asemenea, cadre didactice, păriți, massmedia. Detalii pe www.pentrueducatie.ro.
Revin cu informații pe tema asta. Mai puteți afla informații și pe site-ul Hai la școală.

