Acum șase ani, la moment de cumpănă, Vodafone a crezut în mine și m-a susținut să merg pe drumul meu. Eram blogger de ceva vreme, dar atunci eram doar un începător, făceam asta în timpul liber. În 2010, am trecut prin această schimbare. Din angajat care aștepta lună de lună salariul, am devenit antreprenor. Am avut parte de sprijinul unor oameni extraordinari și al unor companii care au văzut acest potențial. Acum, Vodafone le spune tuturor românilor că fiecare poate reuși pe drumul său, cu ajutorul tehnologiei.

Întâi de toate, trebuie să vedeți noul mesaj de brand Vodafone, m-a surprins înainte de orice vocea:



Da, este Victor Rebengiuc, iar mesajul este foarte interesant. Dacă vă gândiți bine, așa este, au dreptate și au sesizat iar direcția corectă în comunicare. Am constatat asta în timp… nu trebuie să aștepți nimic de la nimeni, trebuie să îți cauți propriul drum. Trebuie să fii pregătit pentru schimbare, trebuie să fii pregătit pentru dezamăgiri. Drumul este greu, dar este și frumos în același timp. Succesul nu înseamnă doar să ai un job bine plătit. Succesul nu înseamnă doar să ai o firmă care merge bine, iar tu să fii nefericit trudind pentru asta zi de zi. Succesul nu înseamnă să reușești fără obstacole. Din contră, important este să concurezi, important este să înveți, să parcurgi acest drum. Apoi, lucrurile învățate pe parcurs te vor face mai bun, mai performant, mai pregătit pentru o nouă ascensiune.

Operatorul are ca misiune să ofere românilor o viață mai bună, cu ajutorul tehnologiei. Acum garantează 100% gradul de satisfacție al utilizatorilor, fie că sunt abonați sau utilizatori ai cartelei. Vodafone are o rețea certificată internațional drept cea mai performantă din Europa și cea mai bună din România. Vodafone oferă Internet gratuit la metrou în perioada 8 februarie – 31 martie 2016. De asemenea, Vodafone va organiza încă o dată internet gratuit pentru toată România pe 13 și pe 14 februarie. Începând din data de 16 februarie, toți utilizatorii vor putea oferi feed-back despre experiența referitoare la serviciile Vodafone România direct prin intermediul aplicației MyVodafone. Fiecare utilizator care oferă feed-back relevant primește o zi de Internet gratuit. Bonusul va fi activat în maxim 48 de ore de la completarea formularului din aplicație și va putea fi utilizat timp de 24 de ore.

Vodafone a susținut dintotdeauna antreprenorii din România și tinerii care au idei și talent. Au avut în ultimii ani campanii de comunicare similare, bazate pe mesaje care converg. În 2012 compania lansa campania “reușim împreună” care aducea la un loc tehnologia de ultimă generație și oamenii din România care aveau idei și proiecte reușite. Anul următor a continuat cu ideea unui “smartphone pentru fiecare român”, iar ideea de atunci era că “românii au inițiativă”, promovând personaje reale fie erau din companii mici de la oraș sau de la stână. A urmat în 2014 cu ideea susținerii antreprenorilor, a tinerilor muzicieni și a altor oameni care susțin la rândul lor societatea românească.

Într-o Românie aflată în continuă evoluție, oamenii au început să creadă din ce în ce mai mult în puterea fiecăruia de a reuși. Vodafone își reafirmă acum promisiunea de a pune tehnologia în slujba fiecăruia, pentru o viață mai bună, prin intermediul unei rețele certificate și garantate. Prin noul Brand Manifesto, sub sloganul “Ai puterea să reușești pe drumul tau”, Vodafone inspiră iar românii să își definească propriul drum spre succes și să reușească, sprijiniți fiind de rețeaua lor de încredere, Supernet 4G, oriunde își doresc să ajungă.

Merită să vedeți clipul și să testați gratuit seriviciile operatorului în perioada de campanie.

Master_Brand_4x3

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, 10 ani doar blogger, iar ultimii 16 ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt doar pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!