Vodafone a anunțat oficial un nou model de tabletă: Tab Prime 6, iar eu am testat modelul, ca de obicei, înainte de lansarea oficială. Este o tabletă 4G, destul de performantă, cu un preț foarte bun. De asemenea, rețeaua 4G Vodafone merge din ce în ce mai bine.

Vodafone Tab Prime 6
Vodafone Tab Prime 6

Vodafone Tab Prime 6

Nu am avut foarte mult timp la dispoziție cu noul model, dar vă spun rapid câteva impresii. Tableta este foarte bine făcută, subțire, cu finisaje foarte bune, materiale de calitate. Ecranul este de nivel mediu, iar procesorul este bun: Qualcomm Snapdragon 410. Are 1GB de RAM și memorie internă de 16GB plus slot de carduri. Ecranul este de 9,6 inch și rezoluție 1280×800 de pixeli. Acceleratorul grafic este Adreno 306, destul de bun. Aș mai menționa doar bateria de 4.600 mAh.

Tableta se mișcă foarte bine, are Android 5.0.1, iar cu un SIM Vodafone 4G internetul merge excelent. Am verificat atât în București, cât și pe conexiuni externe, iar vitezele obținute sunt foarte bune.

Vodafone a realizat această tabletă împreună cu TCL, grupul chinez care deține brandul Alcatel. Este o schimbare față de anii trecuți când lucreau cu Lenovo. Personal apreciez mult produsele TCL, au un design foarte bun, caracteristici tehnice bune și nu am văzut nicăieri că ar avea probleme tehnice precum alți producători chinezi. Este un produs de nivel mediu.

Procesorul este quad-core la 1,2 GHz, Snapdragon 410 fiind construit pentru consum redus, dar are și performanțe medii. În testul Antutu obține cam 21.000 de puncte, adică la jumătate față de produsele performante ale competiției sau o treime din scorul Galaxy S6.

Tableta Vodafone Tab Prime 6 este disponibilă pentru clienții noi sau existenți cu abonamentele de internet mobil 4G și cu sistemul de rare cu plată pe factura Vodafone. Poate fi achizionată cu avans zero, împreună cu abonamentul Smart Net 10 (10 euro/ lună, TVA inclus), pe doi ani, plus o rată lunară de 6 euro (TVA inclus).

Portofoliul de telefoane și tablete sub brand propriu dispune acum de un portofoliu de 10 echipamente dintre care 7 telefoane și 3 tablete. Vodafone România și-a îmbogățit recent și portofoliul de telefoane sub brand propriu, cu două modele de telefoane de tip smartphone a€“ Vodafone Smart Prime 6 și Vodafone Smart First 6.

Galerie foto