Aglomerație mare pe zona de accesorii smart. Banda de fitness/sport/sănătate Jawbone Up24 a ajuns în România, mai exact în oferta Orange. Eu m-am jucat cu multe modele, iar micul Fitbit a fost cu mine peste tot pînă când a aterizat în cana de cafea, tocmai când era deschis pentru că îi schimbam bateria. Metoda cu orezul nu a mai dat rezultate. S-a deschis, dar nu mai înregistra nimic. Așa că am adoptat UP și o să revin cu impresii despre ea…

Jawbone Up24
Jawbone Up24

Jawbone UP24 vine la pachetcu o aplicație disponibilă în Google Play sau iTunes, și un serviciu online care permite utilizatorilor să își monitorizeze greutatea, somnul sau activitățile sportive și să se mențină în formă. Se pot stabili target-uri și te poate încuraja să le atingi. Pe parcursul folosirii, aplicația începe să învețe obiceiurile zilnice ale utilizatorilor și să recomande mici schimbări care îi vor ajuta să își îndeplinească obiectivele.

Se conectează la smartphone prin Bluetooth și trebuie să o încărcați și să o purtați tot timpul pentru a înregistra totul, inclusiv somnul. Te ajută să adormi la ora potrivită și să te trezești atunci când trebuie. De asemenea, poți adăuga manual ceea ce mănânci pentru a calcula oarecum și caloriile.

Jawbone UP24 funcționează pe baza MotionX Engine, un sistem bazat pe senzori și elemente de biomecanică a mișcărilor umane naturale. Bateria durează timp de 7 zile și poate fi încărcată prin intermediul calculatorului sau al unui adaptor prin cablul USB.

Banda de fitness este în magazinele Orange, precum și online, la prețul de 129 euro. Este disponibilă în trei dimensiuni (mică, medie și mare) și în două culori (negru și portocaliu).