LG a patentat un concept de ecran flexibil, arată foarte bine și pe vremuri ar fi fost un mare gadget. Pe vremea când oamenii citeau ziarele pe hârtie multă lume visa la un astfel de ecran care s-ar putea face sul și băga în buzunar. Dar astăzi, pare cam inutil.

Am mai văzut concepte similare, se zice că Samsung ar pregăti un Galaxy X1 flexibil. Nu chiar atât de flexibil, dar pe-aproape. Cei de la LG au avut binecunoscutele telefoane LG Flex și apoi LG Flex 2 și au renunțat pentru că oamenii nu au apreciat tehnologia. Flex era foarte bun, dar oferea o calitate slabă a ecranului. Flex 2 era și mai bun, dar este foarte posibil să fi fost prea scump. Cert este că nu s-a vândut cum spera compania sud-coreeană.

Pe de altă parte se înmulțesc zvonurile că marile companii nu au alte tehnologii noi, nici VR nu a prins foarte bine și vor încerca acum să lanseze terminalele flexibile. Principala caracteristică a lor este că nu se sparg atunci când cad pe jos. Dar nu putem ști ce urme vor lăsa căzăturile și ce defecțiuni ar putea avea noul tip de ecran. Sau poate nu vor avea dotări tehnice de top. Rămâne de văzut, cert este că nici Samsung, nici LG, nu-și permit să facă greșeli cu flagship-urile. Samsung are nevoie să vândă multe Galaxy S8, iar LG are nevoie să vândă LG G6, nu alte modele, fie ele flexibile sau nu.

Super-ofertă pentru Huawei P8 Lite ->>>

Patentul de anul ăsta arată un soi de telefon cu clapă, care se îndoaie, probabil are două ecrane. Este oarecum similar cu ceea ce prezenta Samsung înainte de lansarea așa-zisului X1. Ideea e bună, pliat telefonul are 5 inch, iar desfăcut ai un ecran mult mai mare – poți citi, poți juca jocuri etc. Apoi îl pliezi la loc. Să vedem totuși dacă produsele astea trec de stadiul de proiect, pentru că zvonurile s-ar putea dovedi false.