Circulă două știri zilele astea, una care spune că Facebook va face push pe videochat și va lansa un device hardware special pentru asta. De asemenea, se spune că vor lansa o boxă-asistent digital care să concureze Alexa și celelalte produse similare. Cea mai bună descriere a acestui device vine de la Techcrunch:

Bineînțeles, acest device Facebook va avea microfon care ascultă tot timpul, dar și cameră video. Vei putea vorbi în direct și gratuit cu oricine, direct de la birou, iar dacă ai nevoie de asistent, vei putea discuta cu robotul (inteligența artificială). Nimeni n-ar fi crezut că așa ceva este posibil, dar boxa lansată de Amazon cu asistentul Alexa a avut un succes nesperat. Imediat Google a lansat Home și apoi Apple Homepod și Microsoft a pus Cortana pe o boxă similară. Având în vedere competiția, e clar că Facebook nu putea sta deoparte.

Așa că Mark a gândit o strategie de diferențiere și unde poate folosi rețeta testată de la Messenger. Aproape nimeni nu folosea Messenger pînă când Facebook a interzis comunicarea din browser și a impus cu forța instalarea Messenger ca aplicație separată. Și în ciuda protestelor, Messenger a depășit un miliard de utilizatori. Aș putea să pun pariu că Facebook va forța în toate felurile utilizarea noului device de videochat.

Este adevărat, eu nu sunt în target, poate de-aia mi se pare enervant. Nu vorbesc cu niciun device, chiar dacă sunt tentat să încerc dictarea unor texte în română. Poate fac un test vara asta, ultima oară am testat cu aplicație dedicată și mergea foarte prost. O să încerc și cu Google Assistant. În clipa asta nu am iPhone și acces la Siri. Doi la mână, nu folosesc video chat. Îmi place textul, cred că se comunică mai bine text, vorbesc la telefon mai ales când sunt sunat. Iar video, cred că am vorbit de 3 ori. Înțeleg fascinația pentru cei care sunt la distanță, dacă un membru al familiei e la distanță. Dar oricum nu e nevoie de alt device, faceți fraților pe telefon, pe computer, pe orice.

Unii zic că boxa inteligentă va fi separată de acest device de comunicare video. Dar sincer, aș zice că este unul și același. Sau vor să testeze piața cu două produse hardware. Din cauza celor 2 miliarde de utilizatori Facebook, probabil că vor vinde dispozitive mult și bine. Rămâne de văzut cât de repede vin și la noi.