Un joc video cu Harry Potter și universul său magic urmează să fie realizat de Niantic Labs, producătorul Pokemon Go. Jocul se va baza tot pe tehnologia AR și sper să vânăm creaturi magice și să ne luptăm cu Death Eaters pe unde apar, bagheta magică fiind, evident, telefonul.

harry potter AR game

Niantic Labs a avut mega-succes cu Pokemon Go, jocul a fost descărcat de sute de milioane de utilizatori și s-a jucat extrem de intens o foarte lungă perioadă. După care oamenii au început să se plictisească și să uite de el. Eu n-am avut niciodată mai mult de câțiva Pokemoni, bine, nefiind nici vreun mare fan al desenelor cu aceeași temă. În schimb ca fan Harry Potter, una din puținele titluri unde filmele sunt la fel de bune ca și cărțile, cred că voi juca mai mult timp noul joc. Dar mă îndoiesc că va avea succesul global al cărților și al filmelor Harry Potter.

Update: citește review Huawei P20 Pro ->>

De fapt, succesul Harry Potter a venit într-o perioadă în care lumea se îndepărtase de cărți și nimeni nu credea că se vor putea vinde și citi atâtea. Povestea a prins de la primul volum la modul că stăteam cu sufletul la gură un an de zile să vedem ce se întâmplă în următoarea carte din serie. Iar apoi, filmele, excelent realizate, personaje foate bine conturate, aventură. Ce să mai, este în top alături de Lord of the Rings și Star Wars.

Ideea jocurilor bazate pe Realitate Augmentată (Realitate Mixtă) este simplă, ții aplicația deschisă și te uiți pe ecran, iar în funcție de poziție și de alte elemente vezi personajele din joc. În cazul Pokemon Go trebuia să lovești acel pokemon cu o bilă, era destul de simplu. Sper ca la Harry Potter să copiem gesturile pe care le făceau vrăjitorii cu bagheta magică. SAu ceva similar.

Niantic Labs a cumpărat drepturile pentru Harry Potter mai demult, dar cei care au descoperit asta au și anunțat că nu e vorba de un joc video. Acum însă, cei de la Niantic au postat pe blogul oficial că fac acest joc, intitulat Harry Potter: Wizards unite. Este bazat pe jocul Ingress, cel care a inspirat și Pokemon Go, adică acțiunea va fi similară.

Jucătorii vor descoperi lumea vrăjitorilor din cărțile scrise de J.K.Rowling, iar aventurile de pe stradă se vor traduce în noi descoperiri, vrăji, puncte și caractere magice. Nu este clar când va fi lansat jocul, probabil undeva în 2018. Niantic nu dă foarte multe detalii, doar că se vor folosi tehnologii noi. Evident, va exista și partea de monetizare cu ajutorul firmelor care vor să atragă jucătorii în locațiile lor.

Cum aflu mai multe pe tema asta, am să vă scriu.

Sursa : TechCrunch