Update: am tras azi la sorți câștigătorul. Felicitări!

Allview X2 Soul Lite este un smartphone decent și cu preț bun. L-am avut la test doar pentru o perioadă scurtă de timp, nu am avut nicio problemă cu el. Din contră, mi s-a părut că se mișcă bine și că arată mai bine decât media telefoanelor disponibile la acest preț. Puteți câștiga acest telefon respectând cerințele de mai jos, la rubrica “Concurs”.
Allview X2 Soul Lite (17)

Pro și contra Allview X2 Soul Lite

Mi-a plăcut:
– design-ul general și ecranul ok;
– experiența de utilizare foarte ok;
– camera foto bună (am pus poze mai jos);
– performanță decentă;
– cum spuneam, preț bun;

Rămâne de discutat:
– există câteva alternative interesante la acst nivel de preț;
– doar 1 GB de RAM;

 

Experiența cu X2 Soul Lite

Eu personal cred că Allview a învățat în ultima perioadă o lecție importantă: că produsele foarte ieftine dăunează brandului și fac oamenii să fie extrem de nemulțumiți. Am început deja să primesc comentarii pozitive, că terminalele lansate în ultima perioadă sunt ok, n-au probleme, sunt foarte ok de utilizat. Mi-a plăcut și design-ul, deși nu este modern și subțire precum marile branduri, telefonul arată bine, este bine făcut, stă perfect echilibrat în mână. De asemenea, nu este un plastic prost, nu se cojește, nu se zgârie. Dar da, se vâd amprentele pe ecran sau pe spate.

Ca design este pe stilul clasic, un pic mai gros decât terminalele moderne și subțirele, dar îi dă o senzație plăcută la utilizare. Practic, mie îmi amintește de Xperia Compact sau ceva de gen, modele premium, nu terminale ieftine. Butoanele pe lateral sunt metalice, celede pe ecran sunt bine realizate. O utilizare plăcută, fără probleme. Am făcut teste de performanță, am folosit camera foto și pe fotografie, dar și pe filmare, totul a fost ok. Autonomia s-a dovedit destul de bună, comparat cu alte modele ieftine. Una peste alta, cred că este unul dintre modelele care merită cumpărate, mai ales ca telefon pentru cei mici, pentru adolescenți, pentru cei în vârstă – pentru românii care nu au nevoie de un flagship pentru a se simți ok. Merg jocurile, ai acces la aplicațiile din Google Play.

Allview X2 Soul Lite are un procesor quad-core, Mediatek MT6735, cu patru nuclee Cortex-A53 la 1,3 GHz (pe 64 de biți). Are 1GB de RAM și procesorul grafic Mali-T720. Ecranul este de 5 inch, rezoluția fiind 720p, este acoperit cu DragonTail Glass, un competitor pentru Gorilla Glass. Este dual-SIM și are slot pentru cardurile de memorie microSD. Camera foto de pe spate este de 8 megapixeli, s-a dovedit chiar foarte bună în testele de utilizare, vedeți pozele mai jos. Camera frontală este de 5 megapixeli, pentru poze selfie reușite.

Platforma software este Android 5.0, arată bine și se mișcă foarte bine. Aș mai menționa bateria integrată de 2.400 mAh. Are toate tehnologiile necesare, WiFi, Blutetooh, accelerometru, senzor de proximitate, busolă, senzor magnetic. Testele de performanță au arătat că are 1/3 din puterea unui vârf de gamă. Scorul a ieșit 29.000 de puncte în Antutu pe 64 de biți, cele mai puternice telefoane ajung la 72-73.000. Modelele mai scumpe ajung la 40.000 de puncte. Un telefon foarte ieftin este aproape de scorul unor terminale de peste 1.000 de lei.

 

Concluzii

Mă știți pe mine, nu am lăudat niciodată un produs care nu merită… Este adevărat, nu am folosit acest telefon foarte mult timp, nu pot avea aceleași experiențe și probleme ca un user care folosește acest telefon, recunosc asta. Dar l-am utilizat din plin și simt chiar acum că aș putea renunța la orice flagship și aș folosi acest telefon fără probleme. La 700 de lei mi se pare neașteptat. La un telefon de 1500 de lei mă așteptam să fie așa, dar la unul foarte ieftin nu. Chiar n-am avut lag, probleme de software sau chestii care nu merg. Îl recomand.

Concurs

RESPECTĂ exact pașii de mai jos pentru a intra în concurs:

1) Trebuie să intri pe acest site și alegi din listă un model de telefon;
2) Spune-mi într-un comentariu la acest articol cum se numește modelul, ce îți place , dar mai ales cât costă;
3) Ai intrat în tragerea la sorți – câștigătorul este anunțat pe 23 noiembrie, tot aici;

Numai cei care au respectat pașii vor intra în tragerea la sorți pentru Allview X2 Soul Lite!

Video – Allview X2 Soul Lite


Galerie foto

Te anunt pe mail de alte concursuri: