Am avut ocazia în decembrie să testez Asus Fonepad Note 6, primul “phablet” al companiei taiwaneze, cu display Full HD de 6 inch și Android. Principalul atuu al acestui model este raportul calitate/preț foarte bun, iar cea mai mare problemă o reprezintă faptul că este chiar mare. Este mai degrabă tabletă de 6 inch, iar pentru o utilizare normală ai nevoie de borsetă (sau poșetă), pentru că în buzunar e cam greu de ținut. Design-ul și realizarea sunt, ca de obicei la Asus, foarte bune.

Asus Fonepad Note 6
Asus Fonepad Note 6

Pro și contra

Mi-a plăcut foarte mult:
– ecranul de 6 inch Full HD (1920×180 pixeli, 380 ppi);
– experiența bună în utilizare;
– autonomia mare;
– prețul;

Rămân de discutat:
– dimensiunea mare la 6 inch (10,2 mm grosime), greutate 210 grame;
– butoanele on-screen;
– există modele quad-core la preț apropiat;

Primele impresii cu Fonepad Note

Asus Fonepad Note 6 (FHD6 ME560CG) este un super-terminal. Că vorbim de tabletă sau de smartphone cu ecran mare, este un produs bun și merită toți banii. Abia scos din cutie, terminalul îți lasă o impresie puternică – are un ditamai ecranul, boxe stereo localizate pe ambele părți ale acestuia, colțurile rotunjite și stă foarte bine în mână. Nu-mi place ideea butoanelor on-screen, pentru că astfel se reduce practic suprafața vizibilă pentru utilizator. Cred că puteau face unele foarte mișto pe margine, genul invizibil, care se luminează doar când treci cu degetul peste ele. Dar să nu uităm că este mai degrabă un produs business, pentru că au integrat în el un stylus și funcții speciale, iar acest lucru îl pune automat în competiție cu celălalt Note. Cu plusuri și minusuri.

Asus FonePad Note FHD6 ME560CG
Asus FonePad Note FHD6 ME560CG

Are tehnologie 3G+, mai exact suportă viteze de download de 42Mbps și 5.76Mbps pentru upload, dar rezultatele depind de operator și zona lui de acoperire. Permite de asemenea apeluri online folosind aplicațiile dedicate și chiar apeluri video.

Procesorul Intel Atom Z2580 este un dual-core la 2.0GHz, dar care tehnologie HyperThreading. Este susținut de 2GB de RAM, suficient pentru Android indiferent de câte aplicații utilizați sau de complexitatea lor. Ecranul SuperIPS+ nu prea are rival între produsele de 6 inch. Este dispozitivul perfect pentru filme (rezistă peste 7 ore la playback) și, evident, pentru jocuri video cu grafică avansată. Are și acceleratorul grafic PowerVR SGX544MP2, unul foarte puternic, folosit și de Intel, dar și de Samsung pe platforma Exynos, dar și de Mediatek sau Texas Instuments. Pe partea audio, pe lângă boxele stereo, terminalul include tehnologie SonicMaster pentru o experiență excelentă.

Pentru stocare sunt versiuni de 16 sau 32 GB, plus un slot de carduri micro SD care suportă modele de pînă la 64GB. De asemenea, Asus oferă pentru toți cumpărătorii spațiu de stocare în cloud, 5GB disponibili gratuit, pe viață. Camera foto este bună, senzor de 8 megapixeli pe spate, plus una de 1,2 megapixeli pentru videochat.

Platforma este Android 4.2, dar sunt convins că va fi actualizat rapid la noile versiuni. Aplicațiile Asus sunt interesante, iar acum au și câteva funcții special realizate pentru stylus.

Evident, include toate celelalte tehnologii necesare – Wifi, Bluetooth, GPS & Glonass, NFC pentru conectarea rapidă la alte dispozitive. Bateria este de 3.200 mAh și datorită procesorului Atom permite o autonomie foarte bună a device-ului, iar experiența generală de utilizare este foarte bună.

Asus Fonepad Note 6 - interfata
Asus Fonepad Note 6 – interfata

Experiența cu Fonepad Note 6

Ca terminal Android oferă o experiență foarte ok. Se mișcă bine, nu există lag, nu se încinge și totul este ok. M-am jucat și cu stylus-ul, poți să scrii de mână și să faci diverse notițe pe marginea unor poze sau documente. Eu personal n-am prea folosit și nu sunt fan al “creionului digital”, dar știu că există utilizatori și mulți fani ai acestei tehnologii. Și dacă folosești anumite aplicații (gen editor foto sau rețele sociale gen Tumblr) un astfel de stylus te poate ajuta să faci combinații de imagini/text destul de interesante. Au chiar și funcția de a trece cu stylus-ul peste butoane și meniuri (hover), fără a mai atinge display-ul. Iar creionul stă într-un locaș bine plasat pe spatele terminalului, tocmai ca să nu-l pierzi.

Îmi place interfața Asus pentru că nu este foarte aglomerată și nici nu se încarcă greu, ca la alți competitori cu branduri mai puternice. Design-ul e simplu, plăcut și ușor de înțeles. Totul funcționează ok și nu am avut nici erori, nici restartări și nici lag. Pe de altă parte însă nu este nici un produs high-end sau de performanță maximă, așa că în benchmark-uri este la nivelul mediu. Adică la nivel cu Note 2 sau S3 de anul trecut, Xperia Z sau altele asemenea.

Concluzii

Asus Fonepad Note 6 este un dispozitiv complet, tabletă și smartphone, cu toate tehnologiile și dotările de care ai nevoie în utilizarea de zi cu zi. Pe de altă parte, are un preț bun și performanțe bune. După părerea mea achiziția unui astfel de device este o afacere bună dacă îți place ecranul de 6 inch. Mai degrabă ca o tabletă 3G decât smartphone, dar pe de altă parte, tot ceea ce contează este că îți faci treaba cu el.

Asus Fonepad Note FHD6 este un produs echilibrat, cu performanțe bune și un preț accesibil. Va fi în magazine la 1.699 lei, acum nu l-am găsit.

Galerie foto