HP Elitebook Revolve 810 mi-a lăsat impresia unui gadget extraordinar, dar în același timp este un gen de portabil pe care nu l-aș cumpăra niciodată, ca să nu mai menționez prețul exagerat.  Este realizat pe vechiul sistem cu ecran rotativ, care se dă peste cap și devine un soi de tabletă. Dar este greu de manevrat  (și fac pariu că nu rezistă), iar performanța oferită este medie. Prea mic pentru un laptop portabil, prea mare pentru o tabletă. Este un gadget care atrage privirile și cam atât.

HP Elitebook Revolve 810
HP Elitebook Revolve 810

Elitebook Revolve 810 – impresii generale

Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac gadgeturile și conceptele diferite și am testat o mulțime de modele în genul ăsta. Dar sincer, sunt folositoare? Nu mi se pare. Mi se par distractive, interesante, “nice to have”, dar numai utile nu. Dacă ar fi să aleg un model cu Windows și touchscreen, aș merge pe modelul cu ecran detașabil. Cum are HP modelul Split X2. Așa da, mi se pare ok. Dacă ești în avion doar scoți ecranul și îl folosești ca tabletă. Dacă ești la masă, pui tastatura și scrii ca pe un laptop normal. Apoi, un astfel de gadget este inutil dacă nu oferă o putere de procesare care să îți permită să lucrezi. Revolve a scos un scor de performanță similar unui netbook, foarte slab pentru standardele de astăzi. E bun doar pentru browser și email mobil – chestii pe care le faci pe telefon sau iPad dacă e cazul.

Gândiți-că numai la faptul că Revolve are 1,4 kilograme și tu ai vrea să îl ții în mâna stângă, ca să folosești touchscreen-ul cu dreapta. Practic este dificil.

HP Elitebook Revolve 810
HP Elitebook Revolve 810

Pro și contra Revolve 810

Mi-a plăcut foarte mult:
– cum arată laptopul/tableta și finisajul perfect;
– autonomia foarte bună;
– faptul că este ușor;
– tehnologia de sunet integrată;
– tastatura este bună pentru scris;

Nu mi-a plăcut:
– performanța slabă oferită;
– prețul mare pentru ceea ce oferă;
– ideea cu ecranul rotativ o consider oarecum depășită;

Design și realizare

Da, trebuie să recunosc, modelul acesta de laptop sau tabletă, nu știu exact cum să-i zic are un design foarte bun. Sincer, este impresionant. Un amestec de metal și plastic, ecranul destul de bun. Este un produs gândit pentru companii, dar realizat glossy, să atragă privirile și să te scoată în evidență. Dacă scoți un astfel de gadget în Dorobanți vei fi remarcat cu siguranță.

Cei de la HP au pus toate mufele pe spate, chestie care pare foarte ok, arată bine, dar practic limitează conectiviatea. Nu sunt decât două mufe USB.

 

HP Elitebook Revolve 810
HP Elitebook Revolve 810

Dotări hardware

Tableta are un display de 11,6 inch, dimensiune care nu mi-a plăcut nici măcar la Macbook, nici la alte gadgeturi testate. E prea mic, doar ultra-portabil și atât. Rezoluția e mediocră, 1366 x 768 pizeli, dar oricum nici procesarea grafică n-ar fi fost extraordinară, integrează doar Intel HD Graphics. Procesorul este un Intel Core i7-3687U, adică dual-core low voltage, de-aia și performanța slabă despre care vorbeam. Există în piață ultraportabile care sunt – mai ușoare, mai puternice și au autonomie mai mare – culmea fiind că sunt mai ieftine.

A venit cu 8GB de RAM, iar sistemul de operare era Windows 8 Pro, fiind un produs corporatist. Vestea bună este că are multe tehnologii de securitate, iar stocarea este pe un SSD de 256GB. Dispune de slot 3G și suport pentru GPS, dar și tehnologie NFC (near field communications), și bineînțeles Bluetooth, WiFi și are senzori de mișcare și de lumină.

Cum vă spuneam, eu folosesc pentru toate testele un program de benchmark, mă uit în el orientativ și n-aș lua nicio decizie doar pe baza testului. Cert este că HP Revolve 810, un produs de peste 7.000 de lei, a scos în teste 210 puncte, puțin peste netbook-urile cu Intel Atom (cam 150 de puncte) și mult mai puțin decât un laptop ultraportabil care are jumătate din preț și scoate 550/600 de puncte. Un sistem high-end bate 1000 de puncte la performanță și un sistem de gaming circa 2.000 de puncte. De-aia zic că performanța sistemului e foarte redusă.

Concluzii

HP Elitebook Revolve 810 este un sistem ultraportabil care arată excelent și este realizat pentu mediul corporate. Trecând peste preț și peste inutilitatea ecranului rotativ, este un produs care poate fi implementat în companie. Dar practic, nu pot sfătui pe nimeni să plătească acest preț. Doar dacă este un fan al sistemului sau al brandului.

Galerie foto