iPad mini m-a surprins plăcut. Dacă urmăriți de mai mult timp blogul atunci poate știți că eram oarecum contra formatului mic. Am testat multe tablete de 7 inchi și mi se par prea aiurea, nici suficient de mari ca o tabletă normală, nici suficient de mici să le bagi în buzunar. Dar iarăși Apple reușește să facă “altceva”, de fapt tableta are display cu diagonala de 7.9 inchi, iar asta se vede (vedeți în galeria foto comparații cu alte tablete). Formatul 4:3 este mai bun decât 16:9 sau 16:10. Serios arată mai bine, se simte bine în mână. Într-adevăr este incomod de ținut, dar asta este o altă poveste.

iPad mini review
iPad mini review

Click pe imagine pentru mărire…

iPad mini

iPad mini nu pare o tabletă mică la prima vedere, deși se vede că nu e totuși cât aia de 10 inchi. Ecranul nu pare deloc prost sau mai slab calitativ. Poate dacă lucrezi zilnic pe iPad 2 sau 3, atunci vezi o diferență de calitate, dar în cazul meu, deși sunt obișnuit cu Retina Display pe iPhone, nu mi s-a părut deloc slab ecranul. Am citit și văzut nenumărate păreri legate de acest display, toți spun că e slab, ei bine, nu e cazul. Nu se observă diferențe majore între retina display pe telefon și ecranul iPad mini. O să încarc și vreun clip video să vedeți și voi. Dar mai târziu.

Dotările tehnice sunt bune și experiența nu este deloc compromisă. Te simți exact ca pe iPad, merge totul bine, grafica este excepțională, imaginile sunt foarte bune. Nu am întâlnit absolut deloc lag, sacadări sau blocări ale sistemului. Tableta e foarte subțire și ușoară. E mult mai ușor de cărat și nu mai ai nevoie de o mulțime de chestii grele ca să treci cu bine de un drum cu avionul, cu trenul sau cu autocarul. Timpii de așteptare îi poți consuma rapid accesând mailul și documentele din cloud, prezentări business și proiecte colaborative, video-conferințe și editare foto sau video, dar și jocuri sau filme, muzica favorită și alte aplicații. Totul într-un device atât de compact și ușor. Iar bateria nu a fost deloc o dezamăgire. Aproape 10 ore de folosire continuă, o medie excelentă.

Oricum nu trebuie să uităm că nu este o tabletă accesibilă. Atunci când iei o decizie de achiziție, nu poți “uita” că prețul iPad mini este 1.649,99 lei pentru versiunea de 16GB sau 2.129,99 lei pentru versiunea de 32GB, ori tocmai 2.619,99 lei pentru cel de 64GB și vorbim despre versiunile WiFi, nu cele cu 3G sau 4G.

Alegi iPad mini dacă ai deja aplicații cumpărate în App Store și îți convine să le accesezi pe o tabletă mai mică și mai compactă față de iPad. Dacă vrei retina display și procesor puternic pentru jocuri, atunci iPad 3 / iPad 4 rămâne cea mai bună variantă. Îmi dau seama acum și de ce nu au pus Retina Display pe iPad mini – ar fi costat mult prea mult. Cu peste 100 de euro mai mult pe fiecare nivel.

iPad mini - display
iPad mini – display

iPad mini – hardware

Ca de obicei Apple surprinde și la capitolul performanță versus detalii tehnice. Deși iPad 3 și iPad 4 au procesoare mai puternice, iPad mini iese mai bine în benchmark-uri, la scorul total. Clasamentul Passmark pe noiembrie 2012 pune iPhone 5 pe primul loc, iar pe doi iPad mini. Doar la CPU, titlul revine iPad 3/4, urmat de iPhone 5, apoi iPad 2 și abia apoi iPad mini. Procesorul este un A5 dual core, probabil de-aia iOS merge foarte bine și fără probleme. Trebuie să recunosc că se mai încinge după o tură de jocuri. Procesorul grafic este același ca la iPad 2 sau iPhone 4S, respectiv PowerVR SGX543MP2. Este bun, nu mai este cel mai puternic sau cel mai nou, dar e bun. De altfel, depinde mult ce display îți place. iPad mini e foarte bun, dar pentru perioada de Sărbători, iPad 2 rămâne o alternativă foarte bună și cu preț ok (1.849,99 lei).

Am testat varianta de 16GB. Personal cred că este foarte ok, muzica mea personală ocupă vreo 5GB, plus de asta am acces la Zonga și milioanele lor de melodii în cloud. Jocurile nu ocupă atât de mult, iar în rest pot să pun filme sau orice alte fișiere aș vrea. Sigur, la o adică e bine să ai 32 sau 64GB, dar diferența de preț e mare. Poți sincroniza chestii în cloud prin divese aplicații, iar asta te ajută la fel de mult ca și cum ai avea capacitate de stocare fizică.

iPad mini vs tableta Android de 7"
iPad mini vs tableta Android de 7″

iPad mini – concluzii

iPad mini este o foarte bună mini-tabletă pentru cei care caută un device compact, ușor și subțire pentru călătorie. Nu e nici iPod Touch, dar nici iPad complet, de aici și prețul relativ ok. În schimb iOS merge foarte bine, dispui de multe aplicații care funcționează toate ok. Pentru fanii Apple și utilizatorii iOS este un gadget aproape perfect. Și merită banii.

Promit să actualizez acest review cu experiențe legate de iPad mini, iar pe parcurs am să adaug și filme și teste de aplicații. Deocamdată atât.

Video

Galerie foto iPad mini

Câteva poze cu tableta, comparații cu Note 2, tablete de 7 inchi sau 10 inchi. Ceva aplicații și jocuri testate.