Motorola Defy mi se pare unul dintre cele mai bune terminale smartphone cu Android disponibile la ora actuală. Sunt sigur că ați observat reclama la Motorola Defy la televizor. Da, rezistă la apă, nisip, praf, vibrații și căderi, nu mai trebuie să te ferești de toate cele. Chiar este genul de terminal ideal pentru orice utilizator – poate fi primul tău smartphone, primul tău Android sau poate fi noul smartphone pentru cei care vor să schimbe modelul mai vechi.

Am scris despre lansarea Defy în România aici.

Motorola Defy sub apă
Motorola Defy sub apă
(click pe poze pentru mărire)

Motorola Defy a rezistat foarte bine sub apă. E cel mai important test, dar nu singurul.

Motorola Defy subacvatic
Motorola Defy subacvatic

Motorola Defy

Motorola Defy are ditamai ecranul de 3,7 inchi, cu o rezoluție (480 x 854 pixeli) și culori care arată foarte bine, procesor Cortex A8 la 800 MHz, 512MB de RAM, memorie internă de 2GB, dar poate citi carduri de 32GB. Vine cu Android 2.1, care va putea fi upgradat la 2.2. Telefonul are HSPA la 7,2 Mbps download, 2Mbps la upload.
Camera foto este de 5 megapixeli, autofocus. Are GPS avansat, geo-tagging, Bluetooth și WiFi, tehnologie stereo pentru playerul de muzică. Bateria este de 1540 mAh, una din cele mai mari din industrie.

Motorola Defy lateral
Motorola Defy lateral

Motorola Defy are un design rotunjit și plăcut, iar pe spate cred că este un material cauciucat. Sunt convins că rezistă și la șocuri, a căzut pe gresie, dar nu are nicio zgârietură. Păcat că n-am filmat căzătura 🙂

Motorola Defy test
Motorola Defy test

Concluzii

Pe scurt, mi-a plăcut, design bun, funcții bune, rezistent, funcții avansate, preț accesibil. În oferta Emag este vreo 1.150 lei. Merită!