Nokia Lumia 1020 mi-a confirmat așteptările și impresia pozitivă pe care am avut-o încă de la lansare. Este un smartphone foto avansat, cel mai bun la ora actuală datorită senzorului mare, în același timp este o mare evoluție față de Nokia 808 Pureview. Arată într-adevăr ca un smartphone, are un ecran excepțional, încep să mă obișnuiesc cu Windows Phone, iar aplicațiile s-au mai înmulțit. Pe partea de foto au multe aplicații bune, dar niciuna nu este completă. Am să vă povestesc pe parcurs ce și cum. Probabil cea mai mare problemă rămâne prețul.

Nokia Lumia 1020
Nokia Lumia 1020

Click pe imagini pentru mărire…

Am pus la final câteva fotografii realizate cu Lumia 1020. Sunt micșorate, dar o să fac o galerie online cu originalele. Imaginile sunt de o calitate excelentă și le-am văzut pe un monitor mare, calibrat. Nu se compară nici cu iPhone 5S, nici cu Galaxy Zoom, nici cu alt smartphone. Am auzit lucruri bune despre Z1, dar încă nu am avut ocazia să îl testez, așa că nu vă pot confirma cât de bun este. Oricum, Lumia 1020 are cel mai mare senzor ca și dimensiune, plus optica Carl Zeiss.

Nokia a reușit întotdeauna să facă camere foto peste medie. Ca realizare rămân fan al modelului Lumia 925, dar camera foto este mult mai bună la 1020. Am văzut ceva comparații care susțineau contrariul… nu există comparație. Poate doar dacă le faci pe auto și fotografiezi din mână. Dar și atunci stabilizatorul optic de pe 1020 face diferența.

Pro și contra Lumia 1020

Mi-a plăcut foarte mult:

– camera foto, aplicațiile foto și calitatea imaginilor realizate;
– ecranul foarte bun, aș zice spectaculos, chiar dacă nu este Full HD;
– design-ul clasic și realizarea – atenție la fiecare detaliu;
– autonomia destul de mare;

Probleme mari:

– este absolut incredibil faptul că nu se conectează la Windows 8 pe USB ca device media;
– prețul de nivelul Galaxy Note 3, practic vor fi puțini cumpărători;
– nu are mod HDR, Macro (?);
– card microSD;

Design și primele impresii

Modelele de top de la Nokia au cam păstrat același design, preluat de la Lumia 800, cel mai popular model de pînă acum. Oricum, acest design rămâne unul dintre cele mai bune realizări ale finlandezilor, chiar dacă l-au dus oarecum în derizoriu la unele modele, precum Lumia 920 (foarte butucănos). La 1020 chiar arată bine, este echilibrat, subțire, premium. Telefonul stă bine în mână, aici dimensiunea de 4,5 inch pare ideală, nici prea mică, dar nici foarte mare.

În general nu suport culoarea galbenă, mai ales la mașini. Dar nici la telefoane sau tablete… Ei bine, de data asta este altfel. Parca arată mai bine combinația galben/negru decât modelul negru.

Lumia 1020 - galben versus negru
Lumia 1020 – galben versus negru

E drept că este un model făcut special pentru a atrage privirile 🙂

Am făcut în total peste 1.000 de poze cu Nokia Lumia 1020 și am mai multe nedumeriri. Fotografiile de mare rezoluție (JPG – de 17-18MB) au calitate foarte bună și chiar poți face zoom în ele fără probleme. Chiar și cu 5S, cu S4 Zoom sau Note 3, calitatea scade mult după ce faci zoom în fotografie. Aici nu, iar dimensiunile finale sunt 7136 x 5360 pixeli – deci ai de unde. Dar să le luăm pe rând…

Lumia 1020 și fotografia

Aplicația de cameră foto integrată pe Lumia 1020 include doar setări de bază. Poți modifica White Balance, Expunerea, ISO… Înțeleg că un fotograf profesionist se va descurca perfect cu asta, dar oamenii care au bani pentru un astfel de smartphone au nevoie de alte moduri de lucru, cât mai simplificate. Ok, poți folosi Auto… Dar nu va avea aceleași rezultate. Samsung a înțeles asta din prima. M-am enervat apoi cu Close-Up. Setezi camera să facă poza de aproape, ISO 200, Wite balance – lumină naturală, înnorat. Mă apropii de subiect – face focus perfect – îl arată impecabil pe ecran, apoi când declanșezi pierde focusul și face focus în spatele subiectului. Cred că 200 de fotografii le-am sctricat – cu gâze sau flori sau frunze – pe care nu făcea focus deloc.

Nokia 1020 - focus issues
Nokia 1020 – focus issues

Cei de la Nokia s-au prins că nu e bună aplicația, așa că recomandă alte două. Telefonul vine cu Nokia Smart Cam, dar poți instala și Nokia Pro Cam. Cea mai bună rămâne Pro Cam, dar care nu are mod Macro deloc. Nokia Smart Cam are o problemă cu setările, nu am reușit să înțeleg de ce…

Nokia Smart Cam - settings
Nokia Smart Cam – settings

Apare notificarea asta cu Settings, apoi dai Find, apoi zice că nu a găsit nicio setare. Ok, dar nu le putem face iar? Nu.

Fotografiile pe lumina slabă sunt ok, peste orice smartphone. Are în continuare probleme cu lumina puternică care arde, trebuie să fi atent la setări mereu.

Camera este activată relativ rapid, pe butonul dedicat, se mișcă aproximativ la fel de repede ca o cameră foto compactă obișnuită. Pe lumină, fotografiile ies perfect, comparabil cu orice cameră foto premium.

Nokia 1020 - fotografie în lumină de zi
Nokia 1020 – fotografie în lumină de zi

Portretele le face excepțional, chiar că nu ai nevoie de altă cameră. De asemenea, fotografie de călătorie.

Pentru a-mi confirma părerile aș vrea să văd telefonul cu Nokia Camera Grip și să folosesc lentilele pentru smartphone, eventual una de macro și una cu zoom optic. Sunt convins că ar ieși fotografii de nivelul unui mirrorless.

Despre detalii tehnice

Detaliile tehnice le puteți găsi aici, dar la acest model nici nu mai contează. Display-ul este un AMOLED 1280×768 pixeli, acoperit cu Gorilla Glass 3. Procesorul este Qualcomm Snapdragon S4, dual-core la 1,5 GHz, dar dispune de 2GB de RAM. Stocarea internă este de 32GB, plus diverse servicii online de stocare.

Camera foto are un senzor despre care Nokia spune că are 41 de megapixeli. Afirmația rămâne controversată, unii apreciind că nu asta este valoarea reală. Alții spun însă că așa este.

Bateria este de doar 2.000 mAh, destul de insuficient pentru fotografie și călătorie.

Concluzii

Nokia Lumia 1020 este cel mai bun smartphone foto la ora actuală. Ca design și realizare este mult mai bun decât oricare din celelalte modele disponibile pe piață. Sistemul de operare rămâne Windows Phone 8, iar asta a dus la dotări hardware de nivel mediu. Calitatea fotografiilor și a filmării rămâne excelentă, dar prețul este foarte mare și autonomia e limitată. Este un telefon doar pentru cei foarte pasionați de fotografie. Pentru asta merită cumpărat.

Galerie foto