Nokia Lumia 1320, un phablet cu display de 6 inch, are două atuuri reale: este foarte mare și are un preț bun. Mie nu-mi plac modelele de 6 inch, dar văd tot mai mulți oameni încântați de această mărime și văd tot mai mulți producători care aduc terminale de asemenea dimensiuni – deci există o nișă pentru ele. Nokia Lumia 1320 este un smartphone Windows Phone peste medie, se mișcă bine, are dotări bune, iar prețul este ok. Dacă îți place Windows Phone și ești ok cu proporțiile, merită banii.

Nokia Lumia 1320
Nokia Lumia 1320

Pro și contra Lumia 1320

Avantajele acestui model sunt clare:
– Windows Phone este sistemul de operare cel mai stabil (nici nu poți face foarte multe);
– nu se blochează și nu se resetează;
– nu se încinge foarte tare și are autonomie bună (baterie de 3400 mAh);
– are slot pentru carduri de memorie;
– face față cu brio la orice aplicație;

Ce nu mi-a plăcut?
– procesorul dual-core Snapdragon S4 este de anul trecut;
– ecranul este 720p;
– camera foto este de formă (5 megapixeli fără nimic);
– design-ul și finisajele lipsesc;
– terminalele de 6 sunt mari, acesta este și gros;

Pe de altă parte fiind un model buget, cu preț sub 1.400 de lei, este de înțeles să fie așa. Și dacă este să cumpărați un telefon ieftin, mai bine luați un Nokia, da, e logic.

Nokia Lumia 1320
Nokia Lumia 1320

Experiența în utilizare

Testând de mai bine de 6 luni modele diferite de terminale cu diagonala peste 6 inch, am ajuns să mă obișnuiesc cu ele. Am avut mult timp Note 2, cu diagonala lui de 5,5, însă terminalul compensa prin faptul că era subțire, foarte puternic și cu o cameră foto excelentă. Note 3 este deja măricel, darmite modelele de 6 inch și peste. Cred că din punctul de vedere al utilizării, LG G Flex este singurul care iese în evidență, deoarece curbura îi mai reduce din dimensiunea totală, dar fără a micșora și ecranul.

De fapt, singurul avantaj real al terminalelor de 6 este este ecranul mare. Poți vedea mai bine el, fie că e vorba de e-mail sau site-uri web, fie că e vorba de documente, de jocuri sau filme. Fiind mare are în mod sigur o baterie mare. Iar Nokia Lumia 1320 este exact așa: o tabletă mai mică, cu ecran mare, baterie mare, plus celelalte dotări mai mult sau mai puțin ok.

Dacă reușești să te obișnuiești cu gigantul în buzunar, în poșetă sau în buzunarul de la sacou, totul este ok. Te obișnuiești în 2-3 zile cu noile dimensiuni și toate telefoanele de pînă acum vor părea minuscule. Dar nu te aștepta să fie ergonomic sau comod, ușor de ținut sau utilizat. Pentru că Nokia Lumia 1320 are 220 grame, nu 110 cât are un iPhone.

Nokia Lumia 1320 - telefon
Nokia Lumia 1320 – telefon

Am verificat în parte fiecare aplicație și funcție. Telefonul este ok, te poți strădui să îl folosești cu o singură mână. În fine, Windows Phone are o aplicație oficială de Instagram, după ani de așteptare. De asemenea, pentru prima oară mi s-a părut că magazinul de jocuri și aplicații este destul de populat. Anul trecut încă mai bătea vântul pe-acolo… E drept că aplicațiile rămân la versiuni de bază, cu funcții ok, design rudimentar. Dar acum măcar există. Să vedem care vor fi noutățile la lansarea Windpws Phone 8.1, cine știe, poate ajung și Microsoft cu platforma la nivelul competitorilor.

Din păcate Windows Phone este același, cu pătratele lui enervante și cu veșnica obsesie de a pune contactele și prietenii la un loc (People), pentru a afișa diverse prostii. Am dezactivat asta imediat. Măcar la Blikfeed poți seta să vezi știri, nu status-urile cunoscuților. Ecranul mare al Nokia Lumia 1320 face meniurile un pic mai ok.

Camera foto este o dezamăgire. Te aștepți de la Nokia să aibă camere foto ok, chiar și la modelele buget. Dar în acest telefon au pus o cameră doar să fie. Unele terminale au astăzi camera de 5 megapixeli doar pentru videochat și poze “selfies”. Acum cinci ani, era ceva să ai cameră de 5 megapixeli, dar astăzi, este doar de formă.

Desigur, pasionații Windows Phone și fanii Nokia, pot cumpăra un phablet aproape perfect: Nokia Lumia 1520. Acolo sunt dotările hardware pe care orice entuziast și le dorește, acolo e camera foto visată. Dar desigur, prețul este mai mare cu 1.000 de lei.

Nokia Lumia 1320 este făcut pentru oferte de preț, pentru că la abonament va fi și mai ieftin. Este un telefon 4G și probabil va fi promovat la ofertă nu noile pachete 4G, odată ce marii operatori trec la noua tehnologie din aprilie 2014.

Alegerea unui procesor mai vechi are două justificări. Snapdragon S4 a fost un produs de top la vremea lui, iar acum prețul său trebuie să fie foarte mic. Pe de altă parte platforma Microsoft funcționează bine și cu procesoare mai slabe, așa că S4 este chiar o alegere bună. Per-total experiența este bună, fără probleme. Are 1GB de RAM, deci nu veți avea surprize neplăcute. Stocarea internă este limitată, fiind doar 8GB integrați, din care 2GB sunt ocupați de sistemul de operare. Dar este bine că are slot pentru carduri de memorie, măcar poți extinde ok capacitatea de stocare.

Lumia 1320- vazut din spate
Lumia 1320- vazut din spate

Concluzii

Nokia Lumia 1320 este un model accesibil și bun pentru cei care caută un phablet – un smartphone destul de mare să fie tabletă – care să funcționeze fără probleme mari și să reziste peste zi indiferent de provocările de peste zi. Pentru mine este un terminal foarte mare, dar cred că există utilizatorii de astfel de terminale, inclusiv în România. Eu nu mă împac cu Windows Phone, dar văd că în România îl alege multă lume. Dacă vă place platforma mobilă Microsoft și vreți un terminal mare, care să nu fie scump, Lumia 1320 este o alegere bună.

Galerie foto