Samsung Galaxy S5 este una din cele mai bune actualizări pentru seria Galaxy, dacă nu chiar cea mai bună de pînă acum. Poate că cea mai bună a fost S2 comparat cu primul Galaxy S, dar în orice caz îmbunătățirile față de S4 sunt majore. Personal îmi place foarte mult S5, îl consider cel mai bun smartphone în acest moment și primul care m-a făcut să uit de Note, care a prins praf în ultimele zile. L-am văzut la lansarea oficială, l-am primit imediat când a ajuns în România și acum l-am testat alături de Gear Fit în cadrul programului Orange Smartphone Tester.
P.S. Nu ratați partea de video de la final.

Samsung Galaxy S5 - review
Samsung Galaxy S5 – review

Faceți click pe poze pentru a le mări.

Pro și contra Samsung Galaxy S5

Mi-a plăcut foarte mult la acest nou model:

ads

– design-ul general și realizarea cu mai multă atenție la detalii – se vede că e concurență mare;
– ecranul foarte bun, culori intense, cea mai bună luminozitate în aer liber;
– e suficient de compact pentru buzunar, mai comod de utilizat comparat cu Note;
– autonomia a crescut foarte-foarte mult. Ține o zi bine-mersi și cu modul alb-negru poți trece mai multe zile fără griji, chiar dacă sunt funcțiile limitate;
– puterea de procesare este cea mai mare, peste Note, peste One m8 sau oricare alt competitor;
– camera foto este excelentă, de asemenea peste competiție;
– mufa USB 3.0 permite transferul ultra-rapid de fișiere mari;
– tehnologia de download hibrid te ajută să descarci rapid fișiere mari (dacă ai pachet de date mobile suficient);
– noul model este rezistent la apă, praf – un bonus important;
– autentificarea cu amprentă, deși nu este 100% sigură, te poate scăpa de multe bătăi de cap;
– interfața nouă este mai rapidă, fără chestii inutile și are câteva aplicații noi, interesante și utile;
– prețul nu este foarte mare;

Ce ar trebui îmbunătățit sau modificat:

– dimensiunile finale ar putea fi considerate mari de unii utilizatori, ecranul este de 5,1 inch, iar marginile sunt măricele;
– capacul care acoperă mufa de încărcare/USB3.0 se poate rupe ușor sau strica;
– nu este o “revoluție” – nu are nimic cu adevărat nou – nici formatul, nici tehnologia, nici funcțiile;

Plus două bile albe pentru Orange:

– rețeaua 4G/3G+ are viteze excelente în orașe, iar pentru prima oară am avut acces la Internet și în afara orașului, unde pînă acum aveam doar EDGE, acum mergea 3G-ul la 2Mbps download și 1Mbps la upload, destul de decent pentru zona respectivă;
– sunt câteva aplicații care merită notate pozitiv – Orange TV Go, Orange Cloud sau Orange Antivirus;

samsung galaxy s5 design

Galaxy S5 – design și realizare

Au circulat multe zvonuri despre S5, că va avea corpul metalic, că va avea cristal pe ecran și multe altele, care nu s-au adeverit (procesor pe 64 de biți, ecran 2K etc). Totuși, Samsung a lucrat din greu la actualizarea modelului și sunt îmbunătățiri pe toate planurile.

La capitolul design, principala îmbunătățire față de S4 este pe spatele terminalului. Plasticul obișnuit, foarte criticat de altfel, a fost înlocuit cu o imitație de piele în genul celei folosite la Note. E drept, nu este cea mai bună variantă, se putea mai bine, dar cu toate acestea este mult mai bine decât plasticul lucios folosit pînă acum. Mult mai bine.

Galaxy S5 nu mai este atât de rotunjit precum S3 sau S3, este mai dreptunghiular, spre formatul modelelor Note. Pentru cei care preferă design-ul curbat și rotunjit va fi o dezamăgire. Pentru cei care vor un terminal serios, business, este mai bine.

Marginile laterale sunt diferite față de modelul de anul trecut, este mai înălțată, ca să protejeze ecranul în cauzl unei căderi, iar aspectul metalic nu mai este polishat, ci lucios. Nu arată rău, ba chiar cred că e un plus față de anul anterior.

s5 versus s4

Ar mai fi de menționat faptul că mufa de căști audio (3,5 mm) este mutată acum pe partea dreaptă a marginii de sus, anul trecut era pe stânga. Camera este la fel pe spate, butonul de meniu este similar (doar că acum ai senzorul de amprentă), mufa de încărcare jos (doar că acum ai interfața de USB 3.0). Camera de pe ecranul frontal este poziționată identic.

Nu este cu mult mai mare decât Galaxy S4, doar câțiva milimetri, la fel și ecranul. Este cam la fel de lat, poate un pic mai gros, dar insesizabil.

Hardware și performanțe

Samsung Galaxy S5 are cel mai performant hardware la ora actuală. După testele făcute de mine este peste Note 3, care depășise totul înainte de S5. Rezultatele HTC One m8 au fost contestate și ei au recunoscut că au modificat softul telefonului pentru a obține cele mai mari scoruri. Antutu a realizat o nouă versiune a testului în care S5 iese numărul unu pe bune. Futuremark a scos One m8 din rezultate, pentru că nu respectă regulile sistemului, dar este adevărat că, puse față în față, HTC One m8 bate Galaxy S5 în 3D Mark. În testele mele a ieșit cu 5% peste S5, dar nu putem fi siguri cât de relevante sunt cifrele.

Galaxy S5 benchmark - Antutu

Pentru a obține maximum de performanță Samsung a dus Snapdragon 801 la 2,5GHz, poate cea mai mare frecvență cu care vine din fabrică un smartphone cu acest nou procesor. HTC și alții au mers pe versiunea la 2,3 GHz. Au rămas la 2GB de RAM, pe de-o parte pentru că sunt suficienți pentru aplicațiile obișnuite, pe de altă parte pentru a lăsa terminalului Note 3 un avantaj care să-i permită să realizeze vânzări în continuare. Altfel S5 ar fi bătut recordurile de vânzări, dar ar fi scos din joc tocmai Note. Asta e părerea mea, cred că este singura explicație logică.

Pe partea de grafică Adreno 330, dar Samsung merge pe varianta MSM8974AC cu Adreno dus la 578MHz, comparat cu 550MHz pentru MSM8974AB – la HTC One m8 de exemplu sau MSM8974 care integrează varianta la 450MHz. Poate are legătură și cu micile diferențe dintre terminalele de top, dar Samsung au mers pe cea mai puternică versiune, să fie siguri.

La partea de hardware aș mai menționa doar bateria, care este de 2.800 mAh, însă cu o autonomie foarte bună și modul Ultra Power Saving foarte bine făcut.

Am testat versiunea de 16GB, acum însă cu slotul de carduri (am unul de 64GB), nu mai caut terminale cu stocare internă mare.

Experiența în utilizare

Am citit diverse opinii, pro și contra schimbării de interfață. După părerea mea are o parte pozitivă și una negativă. Întâi, se mișcă mult mai bine. Este mai simplă decât edițiile anterioare, mai aproape de Android-ul curat, doar partea de Settings e modificată semnificativ. Ei bine, tocmai asta este partea negativă. Zona de Settings arată ca un iOS dus la extrem, cu bule de toate culorile și aproape ți-e imposibil să găsești ceea ce vrei rapid. Prea multe opțiuni, multe similare, te plimbi mult și bine prin meniu ca să faci ceva. Security, Safety și altele asemenea.

Pe de altă parte, nu trebuie să stai prea mult la partea de Settings, așa că scapi repede de asta. Ecranul este cel mai bun din toate modelele testate pînă acum, inclusiv iPhone. Chiar vezi și la soare tot ce se întâmplă, poți face poze, poți citi, poți juca jocuri…

Galaxy S5 Settings

Camera foto este excelentă. Nu zic că s-ar bate cu Lumia 1020, dar acolo vorbim de alt senzor și altă tehnologie. În schimb Samsung reușește cu 16 megapixeli să depășească Sony cu cei 20 de megapixeli și toată experiența lor pe foto. Nici nu se compară pozele făcute cu S5 cu cele realizate cu Z1, bănuiesc eu că partea de soft face diferența. Problema este însă tocmai la partea de soft. Au realizat un mod Auto foarte bun, dar nu ai la dispoziție toate modurile clasice de la Galaxy S4 de exemplu. Vine cu doar 3/4 moduri, au lăsat Drama Shot, HDR sau Dynamic Tone și Portret. Alte două moduri pot fi descărcate de pe portalul Samsung – ceea ce, să fim serioși, e o bătaie de cap în plus pentru orice client – modul Sport de exemplu. Poți folosi însă aplicațiile Android speciale – Camera 360, HD Camera, chiar și camera Google care a devenit disponibilă pentru toate terminalele. Mai are probleme la fotografiile făcute noaptea, dar se rezolvă și alea cu un soft potrivit. Probabil ISO mare generează zgomot de imagine ca la orice aparat foto.

Galaxy S5 - camera

Aplicațiile Samsung sunt faine. Pentru că am avut și ceasul Galaxy Fit, am testat atât Gear Manager, Fitness with Gear și S Health. Nu funcționează totul perfect, dar odată ce te-ai prins și le utilizezi zilnic, treptat se ajustează informațiile și încep să fie ok. Cred că o să-mi lipsească asta…

Au lansat acum și My Magazine, o soluție de tip Flipboard pentru a citi principalele știri. HTC au lansat anul trecut Blinkfeed și cred că ăsta a fost răspunsul sud-coreenilor. Nu arată rău, poți customiza diversele surse de informații… Nu este perfectă, dar nici cu Flipboard sau soluțiile Google nu mă înțeleg prea bine. Păcat de Reader-ul ăla că bun era. De asemenea am folosit de câteva ori Story Album, care îți combină fotografiile de la evenimente, cele cu familia sau de călătorie și știe să facă din ele diverse povești… Chiar cu muzică, clipuri. E interesant.

Aplicațiile Orange nu sunt rele, după cum spuneam câteva sunt foarte utile. Chiar mi-a plăcut cum le merge rețeaua și acoperirea foarte bună pe care o oferă. Terminalul a fost 4G și am beneficiat de rețeaua de ultimă generație a operatorului, care a mers foarte bine. Orange Cloud e un serviciu util pentru a salva pozele și filmele personale, documentele pe care nu vrei să le pierzi… Orange Antivirs (Bitdefender) este util mai ales datorită amenințărilor la care este supusă platforma Android, iar dacă vă plictisiți pe drum puteți accesa Orange TV Go pentru a vedea posturi TV live sau altele.

Galaxy S5 Orange Antivirus (Bitdefender)
Galaxy S5 Orange Antivirus (Bitdefender)

Concluzii

Acum punând cap la cap toate experiențele din ultimele zile, impresiile acumulate la Barcelona și ceea ce am citit, aș spune că top trei smartphone-uri din 2014 sunt Galaxy S5, One m8 și Xperia Z2. Da, sunt multe terminale de top, din ce în ce mai bune și tot mai mulți clienți migrează spre brandurile mici. Dar la vârful industriei rămân aceste trei modele.

În momentul ăsta am testat primele două modele și m-am jucat cu Z2 la Barcelona. Înclin să votez Galaxy S5 ca terminalul anului pînă în acest moment. Aștept LG G3, noul iPhone și Note 4 pentru a putea realiza un top serios. Galaxy S5 arată bine, este extrem de puternic, are cel mai bun display și cea mai bună cameră foro și are autonomie foarte bună. E mai bun ca Note 3, mai compact și ușor.

Să nu uităm că este rezistent la apă și praf – un mare plus pentru momentele când plouă, când stați lângă piscină, când mergeți la mare. Un mare plus pe termen lung, pentru că nu intră praf în el care să strice circuitele și să încingă procesorul.

Prețul este sub HTC One M8, după părerea mea între cele două este de ales Galaxy S5.

Galerie foto

Video

Galaxy S5 versus One m8 – Antutu X

Galaxy S5 versus Note 3 Neo versus iPhone 5S versus One m8 – 3D Mark