Am testat și Sony Xperia 10 V, modelul midrange, destul de dotat și interesant, dar greu de găsit la prețul corect. L-am văzut într-un magazin la 2.800 de lei, iar la majoritatea celor obișnuite este cam 2.100 de lei. Dar la ofertă telefonul ajunge și la 1.650 de lei și atunci chiar devine competitiv.
Pro și contra Sony Xperia 10 V
Avantaje:
- senzorul foto principal actualizat;
- autonomie foarte mare, mult peste medie;
- păstrează slotul de carduri și mufa de căști;
- poate fi găsit la preț ok;
- protecție la apă și praf;
Dezavantaje:
- procesorul este același ca anul trecut;
- ecranul este cam la fel ca anul trecut;
- lipsesc actualizările mai interesante;
Detalii tehnice Xperia 10 V
Ecran: 6.1 inch, OLED, 2520×1080 px, Gorilla Glass Victus
Procesor: Snapdragon 695 5G (6 nm)
GPU: Adreno 619
Memorie: 6GB RAM
Stocare: 128GB stocare
Camere foto: 48 + 8 + 8 megapixeli
Selfie: 8 megapixeli
Dimensiuni: 155 x 68 x 8.3 mm
Greutate: 159 gr
Baterie: 5000 mAh + 21 W
OS: Android 12
Tehnologii: Wi-Fi ac, Bluetooth 5.1, USB Type-C 2.0, 3.5 mm jack, IP65/IP68
Preț: 2.099 lei
Dă nota ta înainte de a merge mai departe:
Impresii după testare
Spunea cineva în comentarii că modelul nu are niciun atu real. Că este la fel precum cel de anul trecut, prea scump și prea neinteresant. Dar din fericire, nu este așa. Într-adevăr, nu sunt așa de multe actualizări față de anul trecut. Are un modul foto nou, cel de 48 de megapixeli pe camera foto principală. Nu este ceva senzațional, sunt telefoane cu senzori foto mai buni, dar pentru Sony este o actualizare. Procesorul este același de anul trecut, Snapdragon 695, nici prea rău, dar nici foarte bun.
Ecranul nou este de 6.1 inch în loc de 6.0 inch anul trecut. Nu este o diferență remarcabilă, doar cât să nu puteți folosi husele de la modelul anterior. Bateria este tot de 5.000 mAh, iar încărcarea a rămas cu 21W, cam slab pentru un brand de renume mondial. Dar să zicem că, fiind model midrange, au redus costurile pentru a păstra prețul atractiv.
Este adevărat, e un model îngust pentru că păstrează ecranul 21:9. Este formatul de cinema pentru video, dar pentru utilizatorul normal arată ciudat. Oricum, nu iei telefonul pentru a viziona filme la 21:9, majoritatea conținutului normal este 16:9.
Versiunea din România este cu 6GB RAM și 128GB de stocare. Nu prea am văzut alte variante. Puteți alege diverse culori, ăsta pe verde este cam „spălăcit”, dar pe albastru mi se pare mai interesant. Există și un mov cât de cât atractiv. Oricum, toată lumea folosește huse, deci culoarea în sine devine irelevantă. Merită menționat totuși că are Gorilla Glass Victus pe față și rating de protecție IP 65/68 pentru rezistența la apă și praf.
Telefonul devine interesant dacă încercăm să găsim vreun model mai atractiv la 1.600 de lei. Avem doar modele Xiaomi, Realme sau Samsung, dar care fie au procesoare mai slabe, fie au camere foto mai slabe. Doar Xiaomi 12 Lite sau NE mai este un pic peste.
Teste benchmark
Am rulat pe el principalele teste. Nu este un telefon de gaming, ci un model care se descurcă ok la nivelul său. Scorurile arată că stocarea este cam lentă, probabil UFS 2.0 sau poate chiar ceva mai vechi. Nu am aceste informații de pe canalele oficiale. Nici procesorul nu este foarte puternic.
Qualcomm Snapdragon 695 5G (SD695) este un SoC de gamă medie, pentru smartphone-urile Android. Dispune de 8 nuclee Kryo 660, care sunt împărțite în două grupuri. Un cluster rapid de două nuclee cu până la 2,2 GHz bazat pe designul ARM Cortex-A78. Și un cluster de eficiență de economisire a energiei cu până la 1,7 GHz bazat pe nuclee ARM Cortex-A55. Ambele grupuri pot fi folosite împreună.
Integrează un GPU Adreno 619 de gamă medie inferioară, un modem radio 5G, Wi-Fi 802.11ac (Wi-Fi 5), Bluetooth 5.2, GPS și alte rețele de navigație, și un motor video (suport pentru H.265, H.264, VP8 și VP9). Este acum fabricat în procesul de 6nm (în loc de 8nm) și oferă un cluster de performanță mai mare. Cu toate acestea, SD695 acceptă numai Wi-Fi 5 în loc de Wi-Fi 6 al SD690.
Autonomia a ieșit excelent. Peste multe alte telefoane, chiar și peste cele cu procesoare mai lente. Vedeți mai jos rezultatele din teste.
Camere foto
La partea foto rămâne un Sony. Desigur, majoritatea camerelor foto sunt la fel ca la Xperia 10 IV. Dar avem un senzor principal actualizat. Este vorba de un modul de 48 de megapixeli. Aduce apertură mare f/1.8, iar lentila are 26mm. Dimensiunea senzorului este cea standard pentru aceste format, respectiv 1/2″, nu foarte mare. Mărimea pixelilor este de 0.8 microni, dispune de asemenea de autofocus PDAF, precum și de tehnologie de stabilizare optică OIS.
Imaginile ies destul de bine, chiar comparabil cu fratele mai mare Xperia 1 V. Dar vedeți mai jos cam ce imagini am realizat cu el și trageți vor concluziile.
Accesorii mobile
E mare păcat că nici la acest model nu merg husele de la versiunile anterioare. Diferă cu maxim 1 milimetru, dar probabil că husele nu stau corect pe el. Poate doar unele de cauciuc care se pot deforma ușor. De asemenea, trebuie spus că Sony nu pune nici la modelele ieftine nici huse de protecție, nici folii pe ecran, nici încărcător și se pare că anul ăsta nu au nici cablu USB în cutie.
Așa că, pe lângă huse și folii, vă recomand să luați un încărcător de priză și neapărat un cablu USB-C.
Concluzii
Sony Xperia 10 V este un telefon decent, midrange, destul de dotat. Pe de altă parte nu aduce prea multe noutăți față de generația anterioară. Doar un senzor foto mai bun pentru pasionați. În schimb prețul la ora actuală este destul de măricel, din ce văd eu la majoritatea ofertelor este la 2.099 lei. Alte magazine listează la diverse prețuri, de la 1650 până la 2800 de lei. Deci mare atenție la ce anume alegeți.