Am testat Vodafone Smart N9, un telefon foarte ieftin, prețul său fără abonament fiind de 130 de euro. Modelul este produs de compania chineză TCL (cea care face terminalele Alcatel sau Blackberry), calitatea realizării fiind foarte bună. Din păcate procesorul limitat și combinația 2GB de RAM / 16GB de stocare oferă o experiență limitată.

Pro și contra Vodafone Smart N9

Atuurile acestui model:
– prețul foarte bun;
– design modern;
– cameră foto ok;
– autonomie ok;

Rămâne de discutat:
– are un procesor foarte slab, quad-core;
– doar 2GB de RAM și 16GB de stocare;
– este blocat în rețea;

Experiența cu Vodafone Smart N9

Citisem despre Vodafone Smart N9 pe Mobzine, dar nu am reținut atunci detaliile tehnice. Știm că Vodafone lansează an de an o serie de terminale sub brand propriu, de obicei telefoane sau tablete ieftine. Acest model nu este o excepție, însă aș fi vrut de la el hardware mai puternic.

Telefonul arată chiar bine, cu un display mare, cu diagonala de 5.5 inch, raport 18:9, chiar dacă are rezoluție 1440×720 pixeli, se vede ok, fără mari probleme. Marginile sunt aparent metalice și spatele este lucios, exact ca la modelele mai avansate. Din păcate însă pe spate este o singură cameră foto, iar senzorul de amprentă este pe spate. Camera are un senzor de 13 megapixeli, iar cea frontală pentru selfie are 8 megapixeli.

Procesorul este unul slăbuț, Mediatek MT6739WA, un quad-core la 1.3Ghz, respectiv merg majoritatea aplicațiilor, dar veți simți limitările imediat. De asemenea, are doar 2GB de RAM și 16GB de stocare internă. Ca să nu o lungim, este un telefon ieftin pentru cei în vârstă care se descurcă cu un terminal smart, de asemenea cadoul perfect pentru copiii mici care au terminale mai slabe acum. Ei se vor bucura de o actualizare. Copiii mai mari vor fi însă dezamăgiți de un astfel de terminal.

Telefonul vine cu platforma Android 8.1 Oreo și a avut o actualizare softare după ce l-am deschis prima oară. Interfața este ok, se mișcă bine, dar am avut surpriza să descopăr că are conector vechi, microUSB 2.0, iar mesajul afișat continuu era legat de introducerea cartelei Vodafone. Bateria este de 2.900 mAh, iar în teste apare ca 3.000 mAh, nu știu din ce cauză. Oricum, autonomia este un atuu pentru aceste modele ieftine, pentru că procesorul slab consumă și puțină energie, iar ecranul stă mai mult timp închis.

Raport performanță / preț

La acest nivel de preț sunt puține terminale alternative, dar pe de altă parte există multe terminale mai bine dotate. Dacă ne uităm la performanță, găsim modele Xiaomi, Moto sau Nokia care sunt mai accesibile, dar cu dotări mai bune. De asemenea, găsim un model Xiaomi octa-core, cu performanțe net mai bune. Pe de altă parte, telefonul este disponibil împreună cu oferte speciale pentru clienții Vodafone, deci cei care urmăresc așa ceva, găsesc ofertele pe site-ul operatorului.

Concluzii

Vodafone Smart N9 este un telefon foarte ieftin care este de luat doar la oferte speciale, pentru cineva în vârstă sau pe post de cadou pentru un copil mai mic. Nu este pentru cei de peste 10 ani și nici pentru tineri, așa că aveți grijă când luați cadouri. Altfel, este un terminal decent, arată bine, se mișcă relativ ok și poate face cam tot ce vă doriți.

Galerie foto