În timpul conferinței RSA, organizată la San Francisco, Stephen Balkam, fondator și CEO al Institutului pentru Siguranța Familiei Online a ținut o prezentare despre Riscuri, pericole și recompense ale vieții online – a noastră și a copiilor noștri.
Vedeți în acest clip ce pericole pentru copii și tineri se pot ascunde în social media…
În ciuda faptului că peste jumătate (52%) dintre părinți cred că amenințările care îi pândesc pe copiii lor în mediul online sunt în creștere – de la cyberbullying la conținut inadecvat – puțin peste o treime (39%) le vorbesc acestora despre pericole. Un adult din cinci (20%) nu face nimic pentru a-și proteja copiii de amenințările de pe Internet. Cam o treime dintre părinți (31%) simt că nu au niciun control asupra a ceea ce văd sau fac cei mici în mediul online, dar aproape două treimi (61%) nu vorbesc cu copiii lor despre amenințările de pe Internet. Găsiți detalii aici (PDF).
Pe măsură ce persoanele din generația “millennial” devin părinți și își cresc copiii, viețile digitale ale micuților încep chiar înainte de a se naște. Cifrele prezentate de Balkam sunt alarmante: 46% dintre membrii generației “millennial” au postat o fotografie cu copilul lor înainte ca acesta să împlinească un an, iar mulți au postat chiar ecografii cu imaginea copilului înainte de naștere. Dar fotografiile nu sunt singurul lucru pe care era digitală l-a schimbat.
Scăderea empatiei
Într-un studiu al Universității din Michigan se arată că, printre studenți, empatia a scăzut cu 40%, ceea ce poate să aibă legătură cu faptul că viețile noastre devin tot mai pronunțat digitale. Avatarurile digitale ale prietenilor online par mai interesante decât oamenii reali și problemele lor reale.
Această tendință nu se întâlnește doar printre cei tineri, ci devine populară și în rândul celor mai în vârstă, pe măsură ce au acces la tot mai multe experiențe digitale și devin și ei utilizatori fervenți de laptop și smartphone, cu acces constant la Internet. În timp, pe măsură ce generația “millennial” ajunge la maturitate, această tendință va continua să crească.
Dependența digitală
În prezent, suntem în permanență conectați la dispozitivele noastre. Cercetarea specialiștilor în securitate IT intitulată “Amnezia digitală” a dovedit trista realitate: suntem cu toții victime ale tehnologiei și memoria noastră a fost afectată de dispozitivele digitale. Dacă situația pare să fie serioasă, din perspectiva individului, gravitatea crește atunci când o privim cu ochi de părinți. Faptul că suntem din ce în ce mai dependenți de tehnologie poate adăuga o barieră între noi și copiii noștri.
Dacă ați crescut cu un frate sau o soră sau dacă aveți mai mult de un copil, știți cât de greu poate fi să obțineți atenție. Sau gândiți-vă dacă nu vă enervați atunci când partenerul/partenera e mai atent/ă la Facebook, la Instagram sau la mesaje decât la voi.
Acum puneți-vă o secundă în locul unui copil de doi ani care vrea să fie strâns în brațe. Sau să vă povestească despre ce a desenat pentru voi.
Concret, ce putem face?
Vestea bună este că putem îndrepta lucrurile. Organizația lui Balkam are un ghid util în 7 pași despre cum să fii un bun părinte în era digitală. Un învățământ important de luat din acest ghid este că părinții trebuie să se implice în a-și ajuta copiii să descopere, să exploreze și să adopte tehnologia. Este datoria noastră să-i ajutăm să învețe ce pot face cu ea, precum și ce măsuri de precauție trebuie să-și ia. Asta poate să ducă la o relație mai deschisă, iar pe măsură ce încep să folosească Internetul mai mult, vor începe să pună întrebări despre site-uri periculoase.
Chiar dacă citesc constant și mă informez despre partenting în era digitală, sunt conștient de faptul că nu sunt perfect. Cel mai important lucru, din care cred că toți părinții ar putea să învețe, este faptul că ar trebui să încercăm să lăsăm telefonul deoparte atunci când ajungem acasă și să nu stăm mult la computer. Este vorba despre exemplul personal și puterea acestuia.
Trebuie spus de asemenea că putem folosi multe dintre opțiunile pe care tehnologia de astăzi ni le oferă pentru a ne proteja copiii. Platformele Windows și contul Microsoft oferă o mulțime de opțiuni speciale, iar suplimentar există Kaspersky Safe Kids.
Pe scurt, o astfel de aplicație oferă posibilitatea de a filtra site-urile – de exemplu, cele cu conținut pentru adulți, limbaj obscen sau informații despre droguri. De asemenea, site-urile nedorite pot fi excluse din rezultatele căutărilor pe motoare populare cum sunt Google, Yahoo sau Bing. În plus, în contul My Kaspersky, părinții pot vedea un rezumat al activității copilului pe Facebook – modificări în numărul de prieteni și postările sale publice. O astfel de supraveghere este utilă pentru a observă imediat potențiale semne că un copil are probleme cu cei de vârstă lui.
Apeluri și SMS-uri. O opțiune suplimentară pentru dispozitivele pe bază de Android este obținerea unor statistici despre persoanele de la care copilul primește apeluri sau SMS-uri (textul mesajelor nu este afișat). Soluția permite părinților și să selecteze anumite persoane din setări – de exemplu, prieteni suspecți. Dacă una dintre aceste persoane încearcă să contacteze copilul, părintele primește o notificare.
Soluția include un sistem de localizare, părinții știu mereu locul în care se află copilul lor. Evident, este cel mai bine ca părinții să-i explice copilului de ce procedează astfel, să îi spună că este foarte important pentru ei și să îi roage să respecte recomandările soluției de protecție.