Să citiți despre Paradise Papers, noua serie de dezvăluiri care continuă scandalul Panama Papers. Absolut toate articolele atacă dur paradisurile fiscale și decizia companiilor de a muta banii acolo. Se vorbește mult despre ilegalități și nereguli. Dar hai să vedem un pic, logic, ce sunt paradisurile fiscale și de ce se mută companiile acolo.
Adevărul este că paradisurile fiscale sunt create de autorități. Sunt regiuni în care dezvoltarea economică stagna sau nu atrăgea destui investitori, iar autoritățile au oferit acele reduceri de taxe. Sigur, nu pentru a atrage Apple acolo, dar pentru a atrage investitori. Iar ca o companie care rulează zeci de miliarde de dolari pe ani, mie mi se parre absolut normal să cauți astfel de locuri, unde în loc de 10 de miliarde $ taxe să plătești 1 miliard $. De altfel, Apple explică public că și-a plătit taxele.
Mie de-asta mi se pare exagerată și discuția acuzatoare la televizor și acuzația că ar fi ceva necurat. Ok, poate că este împotriva concurenței locale, care plătește taxe unde are sediu. Poate că este o decizie de business imorală. Uneori poate fi extrem de riscantă, cum s-a întâmplat cu problemele financiare din Cipru. Dar în general, orientarea spre aceste paradisuri fiscale este perfect ok pentru o afacere mare. Avem și noi acum o lege dată care va reduce taxele pentru cazinouri, hoteluri și restaurante, în anumite zone ale țării.
De multe ori mi-a trecut prin cap să mut firma în alt stat european, unde sunt taxele mai mici. Suntem parte din Uniunea Europeană sau nu suntem? Avem dreptul să activăm la nivel global ca orice altă companie? Sigur că avem.
Ceea ce acuză de fapt presa este că Apple a mutat profitul dintr-o țară în alta în scopul de a evita taxele locale. Aici este într-adevăr o problemă. Atât Apple, dar și giganți precum Facebook și Google, fac încasări masive și profit masiv într-o țară, apoi mută profitul la o filială din altă țară, unde se impozitează cu 3% și plătesc taxele legal, acolo. Aici politicienii noștri au dat mereu dovadă de lipsă de viziune și miopie. Dacă am avea taxe mici, toate corporațiile le-ar plăti aici și nu dincolo.
Iar sistemul a fost folosit și de alte corporații și alți oameni bogați, tocmai pentru a plăti mai puțin. În fond majoritatea oamenilor nu își pot imagina cum este de fapt să plătești zeci de milioane de euro taxe pentru că nu au avut niciodată sumele astea. Iar Apple este compania care plătește cele mai multe taxe la nivel global. Mai mult decât giganții petrolieri, mai mult decât băncile, mai mult decât orice alt business. Apple a plătit 35 de miliarde de dolari taxe în ultimii trei ani. Compania plătește ca taxă 21% din câștigurile din afara Statelor Unite.
Acum Apple era deja într-un proces cu europenii, care au acuzat compania că a ales sediul în Irlanda să evite plata altor taxe europene. Apple și irlandezii spun că toate taxele au fost plătite, dar ceilalți nu sunt de acord. Probabil în aceeași situație sunt zeci de alte companii care au folosit același sistem de contabilitate, că în Irlanda erau taxe de vreo 10% pentru corporații.
Să vedem dacă noul scandal va aduce și anchete mai serioase privind mutarea profiturilor. Cam toate firmele internaționale tind să mute profiturile din țările mai mici spre marile lor hub-uri financiare cam fără să plătească taxele locale. Se discuta asta despre bănci de ani de zile. Se discută despre Google și Facebook de câțiva ani. Dar nu se prea face nimic, oamenii se indignează și trec mai departe. Nu e ca și cum cineva ar fi refuzat să lucreze cu vreo corporație sau ar fi renunțat la iPhone din cauze de-astea.
Sistemul de paradis fiscal se potriveste cel mai bine statelor mici si foarte mici, majoritatea sunt insulite invizibile pe o harta normala. Ideea de a taxa cu o suma modica ceva ce nu are nicio legatura cu statul respectiv este daunatoare la nivel global, pentru ca exporta PIB. E acelasi principiu pentru care Luxemburg are cam cel mai ieftin carburant la nivel UE, castiga clar din statutul de paradis fiscal pentru Amazon s.a, dar prefera sa faca un ban gramada din vizitatorii care vin sa faca plinul ieftin si mai cumpara si o cafea cu 10 euro.