Compania americană Dell, care a tocmai a ieșit dintr-o criză care a adus-o aproape de faliment, va prelua compania specializată în stocarea datelor EMC, pentru 65 de miliarde de dolari. Dacă vă întrebați de ce ar face așa ceva, ei bine vor să intre pe zona corporate mai puternic, iar afacerile EMC cresc cu peste 50% pe an într-o piață dificilă per-total.

dell buys emc

Este o tranzacție record pentru industria IT, una de acest nivel a lipsit în ultimii ani. Ultima de nivelul ăsta era preluarea Yahoo de către Microsoft, din 2008, care a eșuat din cauza acționarilor.

Era clar că Dell nu mai poate rezista doar din vânzarea de computere și servere, iar gigantul IT a început să urmeze modelul rivalilor HP sau IBM și să ofere consultanță și servicii IT pentru a-și crește veniturile și profitabiliatea. Aveau un parteneriat cu EMC și probabil acesta a mers atât de bine încât vor să adune profitul. Probabil fenomenul Cloud Computing crește nevoia de servere și de stocare și atunci Dell va servi această nișă mult mai bine. Pe de altă parte, Symantec cumpărase o firmă rivală de stocare, Veritas, iar acum se chinuie să o vândă pentru că nu au reușit să integreze bine serviciile și să crească veniturile.

HP este aproape de o separare a diviziilor business și consumer, iar multe alte companii vând diviziile suplimentare pentru a se concentra pe core-business. Pînă acum nu există niciun exemplu de fuziune de acest nivel care să fi dat rezultate pozitive. Așa că mai vedem ce succes vor avea.

Via NyTimes.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, 10 ani doar blogger, iar ultimii 16 ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt doar pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!