La nici o lună după ce Obama s-a băgat singur în seamă, apreciind că “europenii nu pot concura firmele americane, de-aia le hărțuiesc cu reglementări”, cei de la Bruxelles deschid o serie de dosare mari contra giganților IT. Deocamdată doar Microsoft a suportat amenzile europenilor, dar cazul Google pare din ce în ce mai serios.

 

+ Dosarul Google este finalizat, s-au strâns dovezile și s-au adunat mărturiile. Dacă autoritățile americane au închis cazul și au clasat dosarul fără a penaliza Google, în ciuda dovezilor, europenii nu vor închide ochii. Oficialii Google au fost regulat în vizită doar la Casa Albă, nu la Bruxelles. Sursele citate de Wall Street Journal arată că acțiunea va începe în curând. Au fost negocieri cu Google, dar se pare că nu au făcut concesiile dorite de europeni.

 

+ Dosarul Apple este bazat pe modul în care gigantul va oferi serviciul de muzică online Beats și acordurile avute de companie cu marile case de muzică, posibile reglări ale prețului și așa mai departe. Și articolul din FT este pe surse, care susțin că anchetatorii europeni au contactat deja casele de discuri pentru a afla detaliile acordului.  Apple a cumpărat Beats și va oferi și un serviciu de streaming audio, posibil gratuit.

 

+ În cazul Facebook, sunt doar patru state europene implicate: Germania, Franța, Italia și Spania. În anchete se ia în calcul teoria că rețeaua de socializare este “Big Brother”, care urmărește tot ce fac online cetățenii europeni, fiindu-le astfel încălcate drepturile. De altfel, cei de la Bruxelles au spus recent că Facebook încalcă legile și că utilizatorii care vor să aibă parte de intimitate trebuie să părăsească imediat rețeaua de socializare.