Consumatorii fac o mare confuzie: minutele internaționale nu sunt minute de roaming, spune ANCOM, autoritatea care supervizează industria telecom. Minutele internaționale sunt pentru a suna din țară în afara ei, iar oamenii le confundă cu minute de roaming.
Sursa foto: © Rido | Dreamstime
Serviciul de roaming internațional se referă la minutele de apel pe care le efectuați din afara țării, de pe o rețea de telefonie din țara respectivă. Sunt reglementate costurile doar pentru țările membre UE, nu pentru toate țările din Europa. De aceea, tarifele pentru Muntenegru, Serbia, Republica Moldova sau Ucraina sunt mai mari.
Apelurile efectuate în roaming internațional sunt tarifate diferit, în funcție de țara vizitată și de numerele apelate (destinația apelurilor). Pentru apelurile efectuate în roaming în interiorul UE/SEE se aplică sistemul „roam like at home” (dacă utilizatorii nu au optat pentru un plan tarifar alternativ) și se consumă din minutele naționale incluse în planul tarifar (abonament/cartelă preplătită). Aceste apeluri nu consumă din minutele internaționale incluse în planul tarifar.
De fiecare dată când un utilizator intră în roaming într-o altă țară primește de la furnizorul său un SMS cu tarifele care i se aplică în roaming.
Serviciul de apeluri internaționale le permite utilizatorilor aflați în România să sune, de pe telefonul fix sau mobil, către numere din alte țări. Apelurile internaționale sunt tarifate diferit, în funcție de rețeaua din care se apelează (fixă sau mobilă) și de numerele apelate. Există oferte cu minute internaționale incluse, de cele mai multe ori către numere din UE. Minutele internaționale nu pot fi utilizate în roaming.