Prima convorbire prin telefonul mobil realizată în Marea Britanie a fost inițiată acum 30 de ani, folosind rețeaua Vodafone abia lansată. Michael Harrison, fiul primului președinte al Vodafone – Sir Ernest Harrison, a fost primul care a testat rețeaua mobilă, apelându-și tatăl la miezul nopții, pe 1 ianuarie 1985.

Telefonul "transportabil" Vodafone - 1985
Telefonul “transportabil” Vodafone – 1985

Trebuie notat că primul apel de telefonie mobilă avusese loc în SUA, în 1973. De asemenea, telefonul folosit în US era mult mai “mobil” decât cel testat pe rețeaua Vodafone. Dar asta nu anulează aniversarea britanică.

Michael Harrison a efectuat apelui din Londra, din Parliament Square, cu un dispozitiv Vodafone Transportable VT1, care cântarea 5 kg și avea autonomie de aproximativ 30 de minute.

Instalarea rețelei mobile Vodafone a durat trei ani , licitația fusese câștigată în 1982. În primele 9 zile ale anului 1985, Vodafone a fost singură companie care dispunea de o rețea de telefonie mobilă în Marea Britanie. La sfârșitul anului 1985, se vânduseră deja peste 12.000 de terminale. Costa atunci 2.000 de lire sterline, echivalentul astăzi a circa 5.000 de lire sterline.

În 1973, Martin Cooper de la Motorola efectua primul apel mobil în SUA. El a folosit un prototip de telefon mobil care cântărea 1,1 kilograme. Avea autonomie de 30 de minute și se reîncărca în 10 ore.

Prezentare video